Peste 5.600 de situaţii de urgenţă au fost gestionate de pompieri în minivacanţă

Pompierii au intervenit la peste 5.600 de situaţii de urgenţă în minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională şi de sărbătoarea Sfântului Andrei, potrivit unui bilanţ prezentat de IGSU.

52 afișări
Imaginea articolului Peste 5.600 de situaţii de urgenţă au fost gestionate de pompieri în minivacanţă

Peste 5.600 de situaţii de urgenţă au fost gestionate de pompieri în minivacanţă

„În perioada 30 noiembrie - 03 decembrie a.c., peste 4.900 de pompieri au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă înregistrate la nivel naţional. Pentru siguranţa celor care au ales să-şi petreacă timpul liber în locaţii destinate divertismentului, în cele patru zile, inspectorii de prevenire au derulat 172 de controale la localuri publice şi unităţi comerciale frecventate de un număr mare de persoane, precum şi în spaţii destinate cazării persoanelor sau alte tipuri de obiective, în scopul depistării, înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu. Pe timpul controalelor, pentru neconformităţile identificate pe linia securităţii la incendiu, colegii noştri au aplicat 623 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 163 de amenzi, în cuantum de aproape 800.000 lei”, conform unui comunicat de presă.

Pompierii arată că, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu (depăşirea cu mai mult de 10% a numărului de utilizatori), pentru un obiectiv din judeţul Suceava s-a dispus măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării.

„În această minivacanţă, în întreaga ţară, s-au înregistrat 5.627 de situaţii de urgenţă. Astfel, pompierii au intervenit pentru stingerea a 234 de incendii, iar echipajele SMURD au acţionat în 4.719 cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi 28 de cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 646 misiuni de protejare a comunităţilor. Totodată, în ultimele patru zile, 4.753 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD”, se precizează în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici