Peste 80 de fapte penale ce ar fi fost comise în timpul alegerilor, verificate de Poliţie

Peste 80 de fapte penale ce ar fi fost comise pe durata procesului electoral de duminică sunt verificate de poliţişti, sub coordonarea procurorilor, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

67 afișări
Imaginea articolului Peste 80 de fapte penale ce ar fi fost comise în timpul alegerilor, verificate de Poliţie

Peste 80 de fapte penale ce ar fi fost comise în timpul alegerilor, verificate de Poliţie (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

Potrivit MAI, 300 de sesizări privind posibile fapte de încălcare a legii pe durata procesului de votare de duminică au fost înregistrate de minister, la nivel naţional, de la partide şi diverşi cetăţeni, dar şi ca urmare a acţiunilor structurilor operative ale instituţiei.

"În urma verificărilor desfăşurate până la această oră de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, peste 40% dintre acestea, adică 130 de sesizări nu s-au confirmat. Cele mai multe au fost înregistrate în Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa, însemnând 42, respectiv, 36 de sesizări", a precizat Dajbog.

Oficialul MAI a mai spus că, tot duminică, nu au fost persoane reţinute sau arestate pentru fapte comise în legătură cu procesul electoral.

Monica Dajbog a mai spus că numărul sesizărilor înregistrate duminică reprezintă mai puţin de jumătate faţă de cel de la ultimul proces electoral, din 2012, când au fost 612.

Cele mai frecvente situaţii reclamate au fost legate de continuarea propagandei electorale - 27 de evenimente duminică, faţă de 94 în 2012.

"Contextul general al votului din ziua de 25 mai a fost unul marcat de normalitate şi legalitate", a conchis purtătorul de cuvânt al MAI.

Pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice la alegeri, la nivel naţional au fost angrenaţi peste 26.000 de poliţişti, 9.000 de jandarmi, 3.500 de poliţişti de frontieră, 6.500 pompieri şi cadre de la alte structuri, în total peste 50.000 de angajaţi ai MAI.

Peste 30.000 de angajati ai ministerului au avut ca principală misiune paza secţiilor de votare, care a continuat şi pe parcursul nopţii de duminică spre luni, până când buletinele de vot, procesele verbale şi celelalte materiale destinate votării au ajuns la birourile electorale judeţene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici