Peste 90 de tamponări şi patru accidente rutiere au avut loc în Capitală, în ultimele 24 de ore

Peste 90 de tamponări şi patru accidente rutiere uşoare au avut loc în Capitală, în ultimele 24 de ore, iar 145 de maşini parcate neregulamentar au fost ridicate de pe străzi, au declarat, vineri, reprezentanţii Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti.

57 afișări
Imaginea articolului Peste 90 de tamponări şi patru accidente rutiere au avut loc în Capitală, în ultimele 24 de ore

Peste 90 de tamponări şi patru accidente rutiere au avut loc în Capitală, în ultimele 24 de ore (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, în ultimele 24 de ore au avut loc 91 de tamponări şi patru accidente rutiere, soldate cu şase răniţi uşor.

Vineri dimineaţă nu funcţionau semafoarele de la intersecţiile Bulervadul Timişoara - strada Moineşti, Olteniţei - strada Ion Iriceanu, strada Niţu Vasile - Bulevardul Obregia, Bulevardul Timişoara - strada Braşov, strada Mihai Eminescu - Dorobanţi, Bulevardul Barbu Văcărescu - strada Ceaikovski.

Reprezentanţii Brigăzii de Poliţie Rutieră au precizat că acumulările de apă de pe marile artere de circulaţie s-au retras, dificultăţi în trafic fiind doar pe străzi adiacente.

Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti a înregistrat, joi, între orele 7.00 şi 19.00, 77 de tamponări, în condiţiile îngreunării traficului rutier din cauza acumulărilor de apă pe carosabil.

În urmă cu o zi au fost inundate aproape 190 de străzi şi intersecţii din Capitală, în urma ploii şi a topirii zăpezii, iar mai multe mijloace de transport în comun au fost blocate temporar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici