PF Teoctist l-a căutat telefonic pe medicul personal înainte de operaţie dar acesta nu a răspuns

Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist l-a căutat de mai multe ori pe medicul său personal înainte de operaţie, dar acesta nu a răspuns, iar după ce a hotărât intervenţia nu l-a mai contactat, a declarat, marţi, PS Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal.

1 afișare
Imaginea articolului PF Teoctist l-a căutat telefonic pe medicul personal înainte de operaţie dar acesta nu a răspuns

Medicul personal al Prea Fericitului Teoctist contactat telefonic inainte de operatie

"Din nefericire, persoane chemate sau nechemate au făcut fel de fel de afirmaţii legate de intervenţia la care a fost supus Patriahul, fără un fond real. Noi nu suntem specialişti. Când comisia Colegiului Medicilor s-a autosesizat am salutat această decizie, întrucât numai de acolo poate veni un verdict pe care noi îl vom accepta. Vineri, cu o zi înainte de întâlnirea cu profesorul Sinescu, Prea Fericitul era într-o stare deosebită. Era epuizat fizic şi psihic întrucât de aproape două luni nu mai dormea decât câteva ore, din cauza suferinţei. Atunci i-a telefonat de mai multe ori medicului Ursea. Acesta era plecat din Bucureşti şi nu a răspuns. Medicul nu l-a sunat pe Prea Fericitul Părinte", a spus PS Vincenţiu Poieşteanu.

În opinia episcopului vicar patriarhal, Patriarhul Teoctist s-a sfârşit aşa cum şi-ar dori orice credincios, fără să se chinuie şi fără să chinuie pe nimeni.

"Eu personal cred că Dumnezeu l-a iubit şi l-a Binecuvântat pe Prea Fericitul Părinte, pentru că a plecat la Dumnezeu fără suferinţă, fără să se chinuiască nici dânsul, nici pe cei din jur. Era una din preocupările pe care Părintele Patriarh le avea, să nu devină povară pentru nimeni, ca Dumnezeu să-l binecuvânteze cu ceea ce cerem noi la Sfânta Liturghie, sfârşit creştinesc, fără durere, neînfruntat în Pace", a mai spus PS Vincenţiu Ploieşteanu.

În plus, decizia privind intervenţia chirurgicală a aparţinut Patriarhului şi a fost cunoscută de apropiaţii acestuia, a adăugat episcopul vicar patriarhal Vincenţiu Ploieşteanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici