„Primăria Capitalei, în parteneriat cu Apa Nova București, amplasează șase instalații moderne de răcorire în zonele aglomerate ale orașului. Instalațiile pulverizează vapori fini de apă, răcorindu-i pe cei care trec prin apropiere. Prima instalație a fost deja montată în Piața Unirii, iar în următoarele săptămâni vor fi instalate și celelalte cinci, în cadrul unei etape pilot a proiectului din această vară”, anunță PMB.
Acestea vor putea fi găsite la Universitate, în fața TNB, Str. Halelor (lângă metrou), Intrarea în Parcul Titan, în fața magazinului Bucur Obor, precum și pe Calea Victoriei , în fața Cercului Militar Național.
Punctele de răcorire vor funcționa zilnic între orele 10:00 și 22:00, iar seara, între 21:00 și 5:00, vor fi iluminate, pentru a putea fi ușor observate și pe timp de noapte.