Poliţist bucureştean, împuşcat din greşeală de un coleg

Un poliţist de la Secţia 20 din Capitală a fost împuşcat în abdomen de un coleg care a manevrat necorespunzător arma din dotare, acesta fiind transportat la spital, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

20 afișări
Imaginea articolului Poliţist bucureştean, împuşcat din greşeală de un coleg

Poliţist bucureştean, împuşcat din greşeală de un coleg (Imagine: Mediafax Foto)

Comisarului Christian Ciocan a precizat că incidentul s-a produs duminică, în jurul orei 11.00, în incinta Secţiei 20 de Poliţie. Potrivit acestuia, unul dintre poliţiştii aflaţi într-o încăpere a Secţiei 20 îşi curăţa arma şi, la un moment dat, aceasta s-a descărcat, glonţul lovindu-l în abdomen pe unul dintre colegii lui.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a precizat că poliţistul rănit are 37 de ani, ia colegul care l-a împuşcat din greşeală are 44 de ani, amândoi lucrând la Biroul de Ordine Publică şi fiind poliţişti cu experienţă.

Imediat după incident a fost sesizat Parchetul, ancheta în acest caz fiind continuată de un procuror, care urmează să stabilească împrejurările producerii incidentului.

Poliţistul împuşcat a fost adus la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unde a fost operat de urgenţă şi a rămas internat la secţia de terapie intensivă, starea sa generală fiind bună în prezent.

Ofiţerul a ajuns la Spitalul Universitar în jurul orei 11.30, cu o plagă împuşcată care a afectat ficatul, stomacul şi colonul transvers şi a fost operat timp de aproximativ patru ore, a declarat pentru MEDIAFAX medicul primar chirurg Radu Costea.

"Actualmente, starea generala este bună, pacientul este echilibrat hemodinamic şi respirator şi rămâne în observaţie în secţia de terapie internsivă", a adăugat medicul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici