Poliţist bucureştean rănit într-un accident de circulaţie

Un agent de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a fost grav rănit într-un accident de circulaţie produs joi dimineaţă, într-o intersecţie din sectorul 3 al oraşului, când a fost lovit de o maşină aflată în trafic.

4 afișări
Imaginea articolului Poliţist bucureştean rănit într-un accident de circulaţie

Poliţist bucureştean rănit într-un accident de circulaţie

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat  că poliţistul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, se deplasa cu un scuter pe bulevardul Corneliu Coposu, dinspre Hala Traian. La intersecţia cu strada Matei Basarab, agentul a fost lovit de o maşină condusă de o femeie care, ulterior, a declarat că nu l-a observat pe poliţist.

Primele rezultate ale cercetărilor la faţa locului arată că femeia nu a acordat prioritate poliţistului, ceea ce a dus la producerea accidentului. Lucrătorii Poliţiei Capitalei efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a adăugat comisarul.

Poliţistul este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar după o primă investigare medicii au stabilit că are un picior fracturat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici