Polițist lovit în cap cu o piatră, în Prahova. Agresorul este căutat
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Blejoi au intervenit în comuna Bărcănești, unde au găsit un bărbat de 27 de ani sub influența alcoolului.
Conform polițiștilor, bărbatul a avut un comportament agresiv și nu s-a conformat indicațiilor oamenilor legii.
Ulterior, acesta ar fi aruncat cu pietre în direcția polițiștilor și a autospecialelor de poliție. Una dintre pietre a lovit un agent în cap, provocându-i leziuni care au necesitat evaluare medicală.
În timpul incidentului, una dintre autospecialele de poliție a fost, de asemenea, avariată.
În acest caz, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Agresorul este căutat de polițiști
La acest moment, polițiștii desfășoară activități pentru depistarea bărbatului și luarea măsurilor legale care se impun.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.