Poliţişti atacaţi cu toporul în Argeş: Agresorul, împuşcat în picior, a fost lăsat în libertate

Poliţiştii din Argeş au tras mai multe focuri de armă şi au împuşcat în picior un individ care i-a atacat cu un topor, oamenii legii fiind chemaţi să intervină pentru aplanarea unui conflict în Bughea de Sus. Agresorul, care este recidivist, a fost lăsat în libertate.

6507 afișări
Imaginea articolului Poliţişti atacaţi cu toporul în Argeş: Agresorul, împuşcat în picior, a fost lăsat în libertate

Poliţişti atacaţi cu toporul în Argeş: Agresorul, împuşcat în picior, dar lăsat în libertate

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, joi seara poliţiştii au intervenit în Bughea de Sus pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi bărbaţi.

Poliţiştii au mers la faţa locului şi stăteau de vorbă cu unul dintre ei, cel care a sunat la 112, pentru a sesiza faptele. La un moment dat celălalt bărbat a apărut şi a devenit agresiv, poliţiştii folosind spray lacrimogen.

Individul a plecat dar s-a întors cu un topor cu care i-a atacat pe oamenii legii.

„Un poliţist a făcut uz de armă faţă de un bărbat care se manifesta agresiv. Întâi bărbatul a fost somat, s-au tras focuri de armă în plan vertical. Nu a încetat şi atunci s-a tras spre el, acesta fiind rănit la picior”, au precizat sursele citate.

Agresorul a fost dus de o rudă la spital, iar după ce a primit îngrijirile medicale s-a întors acasă. În acest caz se fac cercetări pentru ultraj.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, însă deocamdată nu a fost luată nicio măsură preventivă împotriva lui, bărbatul fiind lăsat în libertate.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul are 38 de ani şi este recidivist, acesta fiind eliberat din închisoare în luna februarie, după ce a fost închis pentru tentativă de omor.

 

Taguri:
atac,
armă,
împuşcat

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici