Pompierii au descoperit o mână în râul Argeş, în zona unde a fost găsit cadavrul femeii decapitate

Pompierii au găsit, miercuri, o mână dintr-un cadavru uman în albia râului Argeş, în amonte de podul de la Ioneşti, judeţul Dâmboviţa, în apropiere de locul unde a fost descoperit cadavrul secţionat al femeii de 36 de ani, a cărei dispariţie a fost anunţată sâmbătă.

324 afișări
Imaginea articolului Pompierii au descoperit o mână în râul Argeş, în zona unde a fost găsit cadavrul femeii decapitate

Pompierii au descoperit o mână în râul Argeş, în zona unde a fost găsit cadavrul femeii decapitate (Imagine: Adi Piclisan/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, mâna a fost descoperită la aproximativ 200 de metri în amonte de podul de la Ioneşti, după ce s-a decis golirea temporară a barajului de la Goleşti, nivelul râului Argeş scăzând considerabil.

"A fost găsit un braţ stâng de cadavru uman, în amonte de podul de la Ioneşti, pe malul drept, în apropierea locului unde a fost găsit şi trunchiul femeii dispărute. Mâna a fost găsită de către pompierii militari de la Detaşamentul Titu", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Telea.

Sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri au fost mobilizaţi, miercuri, la căutările din Argeş şi Dâmboviţa ale rămăşiţelor trupului femeii găsite tranşate, în râul Argeş. Pompierii de la Detaşamentele Titu şi Găeşti au participat la căutări cu două bărci pneumatice, ancore şi căngi.

Luni, anchetatorii au găsit piciorul stâng al unui cadavru uman în albia râului Argeş, tot în apropiere de zona unde a fost găsit cadavrul secţionat al femeii din Dâmboviţa.

Cadavrul unei femei fără cap, fără mâini şi fără picioare a fost găsit de un cioban, sâmbătă, în râul Argeş, în localitatea dâmboviţeană Petreşti, satul Ioneşti.

Surse din rândul anchetatorilor spuneau că pe cadavrul femeii erau urme proaspete de sânge, fapt ce ar duce la ipoteza unei crime comise recent.

Ofiţeri specialişti de la direcţiile de Investigaţii Criminale şi de Operaţiuni Speciale din IGPR, precum şi de la Institutul Naţional de Criminalistică, au fost trimişi în Dâmboviţa pentru a sprijini ancheta în acest caz.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă o femeie de 36 de ani din localitatea dâmboviţeană Valea Mare, dată dispărută de către familie, este cea al cărei cadavru a fost găsit în râul Argeş.

Rudele unei femei de 36 de ani au alertat Poliţia, sâmbătă seară, despre dispariţia acesteia după ce a fost dat publicităţii cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit în râul Argeş. În noaptea de sâmbătă spre duminică, concubinul femeii şi fostul soţ al acesteia au fost audiaţi de către procurorul de caz.

Femeia, Iuliana Neblea, în vârstă de 36 de ani, era divorţată, lucra la o fabrică de pâine din Topoloveni (Argeş) şi făcea zilnic naveta din localitatea Valea Mare din Dâmboviţa, unde locuia împreună cu concubinul ei.

Sora femeii dispărute a susţinut că bărbatul cu care aceasta trăia în concubinaj ar fi recunoscut-o la morgă, după semnele particulare.

"Ultima dată a vorbit la telefon cu concubinul ei vineri seară, pe la ora 22.00, când a plecat de la fabrică şi se ducea la maşina de ocazie, iar el urma să o aştepte. Bărbatul a aşteptat-o câteva ore pe merginea drumului, să coboare din maşina de ocazie, iar pe la 02.00 a venit la mine şi mi-a spus că sora mea nu a ajuns încă. Atunci am sunat-o şi eu şi avea telefonul închis. Am fost împreună cu el la morgă, dar eu nu m-am putut uita la cadavru, doar el a intrat. El spune că ea ar fi, însă anchetatorii nu ne-au spus nimic clar. Ne-au luat probe ADN mie şi fetiţei sorei mele", a spus sora femeii dispărute, Mihaela Sârbu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici