Pompierii sunt „în focuri” de 24 de ore: au salvat persoane blocate şi au deszăpezit maşini

Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore pentru evacuarea a 28 de persoane blocate în autoturisme. Totodată, au acţionat pentru deblocarea a 190 de autoturisme înzăpezite în care se aflau aproximativ 400 de persoane.

82 afișări
Imaginea articolului Pompierii sunt „în focuri” de 24 de ore: au salvat persoane blocate şi au deszăpezit maşini

Pompierii sunt „în focuri” de 24 de ore: au salveazăpersoane blocate şi au deszăpezit maşini

Pompierii împreună cu celelalte structuri şi autorităţi implicate în gestionarea situaţiilor generate de vremea rea au intervenit în ultimele 24 de ore pentru evacuarea a 28 de persoane blocate în autoturisme. De asemenea, au acţionat pentru deblocarea a 190 de autoturisme înzăpezite, în care se aflau aproximativ 400 de persoane. Peste 5000 de pompieri, cu peste 4000 de mijloace tehnice, au fost la datorie pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de manifestarea vremii neprielnice, informează IGSU.

Fenomenele prognozate pentru această perioadă, caracterizate prin intensificări ale vântului, polei, ninsori moderate cantitativ şi viscol, au produs efecte în 56 localităţi din şapte judeţe - Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea - şi în municipiul Bucureşti.

Între cele mai importante misiuni se numără intervenţia din timpul nopţii a salvatorilor suceveni care au acţionat în localitatea Slobozia, cu ajutorul unei şenilate, pentru preluarea şi predarea la ambulanţă a unui copil în vârstă de un an, cu probleme respiratorii, arată sursa citată.

Totodată, în localitatea Vuţcani din judeţul Iaşi şi în localitatea Măscurei din judeţul Vaslui a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru preluarea unor gravide şi transportul acestora către unităţile spitaliceşti.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost raportate avarii în 11 localităţi din două judeţe, Brăila şi Galaţi, iar echipaje specializate se află în teren pentru intervenţia şi remedierea situaţiilor semnalate.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în zonele afectate de vremea severă au fost luate următoarele măsuri: menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente, pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp; instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub incidenţa codurilor de vreme rea; activarea grupei operative în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vrancea, precum şi a centrelor judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei în judeţele Iaşi şi Vrancea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici