Porturi închise, un drum naţional închis şi altele cu restricţii, miercuri dimineaţa

Manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia sunt suspendate din cauza vântului, iar circulaţia pe DN 28A, în judeţul Iaşi, este închisă miercuri dimineaţa, în timp ce pe alte şosele sunt impuse restricţii, miercuri dimineaţa.

551 afișări
Imaginea articolului Porturi închise, un drum naţional închis şi altele cu restricţii, miercuri dimineaţa

Porturi închise, un drum naţional închis şi altele cu restricţii, miercuri dimineaţa

SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 06.30


Potrivit Centrului Infotrafic, miercuri dimineaţa, traficul este restricţionat pe prima bandă a DN 1 pe sensul Bucureşti - Ploieşti, la kilometrul 27+100 de metri, în zona loclaităţii Snagov, judeţul Ilfov, după ce un TIR a lovit o conductă de gaze şi a rămas imobilizat pe carosabil. A fost oprită alimentarea cu gaze, nefiind pericol de explozie.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa şi A3 Bucureşti-Ploieşti, se circulă pe un carosabil umed, pe alocuri fiind semnalate precipitaţii sub formă de ploaie, cu vizibilitate este bună.

La nivelul ţării, sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, circulându-se în condiţii de iarnă, în zona montană a judeţelor Arad, Bacău, Botoşani, Covasna, Iaşi, Neamţ, Prahova şi Vaslui.

Din cauza zăpezii depuse pe carosabil, sunt impuse mai multe restricţii de trafic, astfel:

- DN 28A Paşcani - Moţca, judeţul Iaşi – circulaţie închisă;

- DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în zona localităţii Câineni, judeţul Vâlcea – căderi de pietre de pe versanţi - trafic alternativ, pe un sens;

- DN 29, între localităţile Botoşani şi Manoleasa, judeţul Botoşani – trafic restricţionat pentru autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone;

- DN 13B, între localităţile Praid şi Joseni, judeţul Harghita - trafic restricţionat pentru autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone;

- DN 2, între localităţile Suceava şi Siret, judeţul Suceava - trafic restricţionat pentru autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone.

Din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici