Povestea cusătoresei din Mărginimea Sibiului care a vândut straie populare în America și Japonia

În toamnă va împlini 80 de ani, iar primul lucru pe care îl face femeia, deosebit de vioaie la vorbă și cusut, este să lămurească proveniența numelui: „Mă cheamă Maria Ciucă, însă lumea mă știe după numele de copilă: ‘Oara lu’ Pușcășel. Bunicii și străbunicii din partea mamei au fost  polițiști cu pușcă și, cum erau mai mici de statură, lumea le-a spus «Pușcășel».”

Meșteșugul acului, al aței negre și al pânzei de nea l-a deprins de la cea care i-a dat viață: „Mama și-a cusut prima ie când era în clasa întâi. Eu, la șapte ani, am cusut un fileu (dantelă – n.r.) de lampă, pe care l-am vândut. Atunci am început să fac și eu un ban în casă, deși se plătea foarte puțin. Îmi amintesc că lucrai cu acul o săptămână întreagă și primeai cât pentru o feldără de cucuruz.”

În Poiana Sibiului este liniște, iar în fața casei Mariei Ciucă un câine masiv stă de strajă. Îi este recunoscător noii sale stăpâne că l-a luat de pe stradă și l-a hrănit.

În casa celei devenite „tezaur uman viu” înveți cuvinte vechi, însă foarte noi pentru majoritatea celor ce-i trec pragul. „Ciupag”, „pupejoare”, „cipcă cu suveică”, „floare de 13 muscuță”, „ciocănel” sau „beată” sunt termeni care fac referire la cusăturile de pe ia de Mărginime, cea care a traversat lumea aceasta mare.

„Am cusături din America până în Japonia. Mult am cusut, mult am și umblat”, mai spune Maria Ciucă, devenită în anul 2022 tezaur uman viu prin susținerea Muzeului ASTRA.

„M-au sunat să-mi spună că dosarul mi-a fost aprobat la București. Erau bucuroși că am fost singura care a obținut voturile tuturor.”

Nu-ți trebuie doar răbdare și talent să coși straie populare

Să coși o ie, o șurță, o fustă sau o chimeșă nu-i de ici-colo. Nu-ți trebuie doar răbdare și talent, ci și ajutor de Sus. „Io vă spui drept: când cos, mă rog. Zic de 33 de ori o rugăciune către Maica Domnului, de 24 de ori pe cea către Domnul Iisus și de 14 ori pe cea către Sfânta Cruce. Și tot așa, iar câteodată mă prinde noaptea, pe la unu sau doi, cu acul în mână.”

Cusăturile ‘Oarei, admirate chiar și de Petre Roman

Alături are un album cu imagini de la numeroasele festivaluri și târguri meșteșugărești la care a participat. Sunt amestecate cu cele în care îi apar copiii și nepoții. Chiar și Petre Roman: „Aici e copila mea, Roxana, cu Petre Roman și Corneliu Bucur, fostul director de la Muzeul ASTRA. Doamne, ce se mai minuna domnul Roman de straiele copilei!”

Cunoscuta cusătoreasă din Mărginimea Sibiului se lasă ușor descusută. Vorbește despre primele amintiri pe acest pământ: „Pe mama o știu cu acul în mână, iar pe tata, tot pe fugă. În 1948, comuniștii l-au condamnat la închisoare pentru că era chiabur și i-au confiscat casa din Turda. Avea magazine și autobuze, era un om priceput în afaceri. A evadat de la Penitenciarul Aiud; câteva luni nimeni nu a știut de el. Mai apărea rar pe la o soră de-a lui din Rod, unde primea mâncare și haine. Până la urmă, l-au prins și a făcut 11 ani de închisoare.”

În acele vremuri, un părinte în pușcărie era un stigmat pentru oricine dorea să facă școală sau să se angajeze. „M-au primit doar la școala de cooperație din Alba Iulia, după ce am fost refuzată de liceul din Deva din cauza «originii nesănătoase». Până la urmă, școala am terminat-o la Orăștie, cu ajutorul unei rude îndepărtate care m-a înscris într-o clasă formată din 30 de fete crescute la orfelinat.”

Trăia din cusut, iar salariile de la cooperativă le punea la CEC

Studiile în domeniul cooperației o ajută să ajungă vânzătoare la Daia Română. Aici îl cunoaște pe fiul primarului, care avea să-i devină soț. „Amândoi am ajuns să lucrăm la Cooperativa de consum din Poiana Sibiului, pe partea de achiziții și evidență a mărfii. Trăiam doar din ce coseam, iar salariile le puneam la CEC. Așa am strâns bani de casă.”

La pensie a ajuns din poziția de contabil-șef al Primăriei Poiana Sibiului. Soțul i s-a prăpădit, însă i-au rămas alături cei trei copii și șapte nepoți. Pe toți îi iubește egal și îi îmbracă în strai românesc la fiecare sărbătoare. „Încă nu le-am pus la locul lor, le mai las să respire”, spune femeia, arătând spre o duzină de costume populare așternute în camera de dinainte. Au fost purtate nu demult de cei pe care-i iubește și le duce dorul.

Cetățean de Onoare al comunei Poiana Sibiului

În urmă cu câteva săptămâni, Maria Ciucă a primit titlul de „Cetățean de onoare al comunei Poiana Sibiului”, în fața a sute de oameni, mulți dintre ei tineri. Lor le trimite un gând: „Să aibă ambiție și să lucreze. Munca-i sfântă!”

În casa aflată nu departe de vechea biserică din lemn, Oara lu’ Pușcășel își coase nemurirea cu ață neagră și aurie. Împunge pânza albă, murmurând rugăciuni în care cuvintele „familie” și „copiii” apar cel mai des. Poartă în gând seninul omului are împrumută din răbdarea sfinților la care se roagă.

Mi-a spus că nu cere nimic de la Dumnezeu, pentru că deja fiecare a primit pe acest pământ ceea ce i-a fost hărăzit. Știe că va sta cu acul în mână până când Cel de Sus va decide că vrea să o cunoască personal.

‘Oara lu’ Pușcășel umple o altă filă din seria „Oameni și Locuri de Poveste”, campanie inițiată de Consiliul Județean Sibiu. Povestea Mariei Ciucă a fost împărtășită pe rețelele sociale de Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.