Video PREMIERĂ pe Aeroportul "Henri Coandă": A fost inaugurat un sistem pentru detectarea materialelor radioactive - VIDEO

Un sistem pentru detectarea materialelor nucleare şi radioactive a fost inaugurat, miercuri, în premieră, pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, în condiţiile în care, în România, astfel de echipamente existau până acum doar în punctele rutiere pentru trecerea frontierei, în porturi şi gări.

3674 afișări

Sistemul a fost donat României de către SUA, în cadrul programului privind detecţia şi descurajarea contrabandei nucleare, derulat de autorităţile americane în parteneriat cu România.

Cu ajutorul aparaturii de ultimă generaţie, poliţiştii de frontieră pot depista imediat materialele radioactive sau nucleare ascunse în autoturisme sau în bagaje.

La nivel naţional funcţionează deja 60 de astfel de sisteme mobile de detecţie a radiaţiilor, după ce, începând cu anul 2008, guvernul SUA a investit peste 20 de milioane de dolari în echipamente şi în instruirea poliţiştilor care le folosesc.

Astfel, din 2009 şi până în prezent, în România au fost scanate aproximativ zece milioane de maşini, pietoni şi containere cu marfă.

Ceremonia de inaugurare a sistemului de pe Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni a avut loc în prezenţa vicepremierului pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şi a însărcinatului cu afaceri ad-interim al SUA la Bucureşti, Duane Butcher.

Oficialul american a anunţat că SUA vor continua să doteze autorităţile din România cu echipamente de acest gen.

"În 2016, vom asigura monitoare portal pentru radiaţii (RPM) în locaţii importante de pe frontierele cu Ucraina, Moldova şi Bulgaria", a declarat Butcher.

Vicepremierul Gabriel Oprea a spus că aceasta este o măsură care ţine de interesul naţional şi de obiectivele strategice, care vine să consolideze statutul României de ţară care a îndeplinit toate condiţiile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen.

"Sistemul inaugurat astăzi este instalat într-o zonă strategică a României, Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» fiind principala poartă naţională de tranzit al mărfurilor pe cale aeriană. În contextul creşterii volumului de mărfuri care trec prin acest punct Cargo, un asemenea sistem modern este un plus de siguranţă pentru cetăţenii noştri. Vreau să subliniez sprijinul consistent pe care Statele Unite ale Americii l-au acordat României atât pentru implementarea acestui sistem, cât şi pentru instruirea poliţiştilor de frontieră care îl utilizează", a declarat Oprea.

În 25 septembrie 2008, Departamentul pentru Energie al SUA şi Ministerul Internelor au semnat un acord cu privire la cooperarea în domeniul prevenirii traficului ilicit cu substanţe nucleare şi alte materiale radioactive în România.

Biroul pentru Detectarea şi Descurajarea Contrabandei Nucleare (NSDD) al Departamentului pentru Energie al SUA a colaborat cu Poliţia de Frontieră Română pentru a trimite sisteme de detectare în Portul Constanţa, la centrul de pregătire al Poliţiei de Frontieră din Iaşi, la puncte importante de trecere a graniţei.

Cooperarea presupune şi instruirea comună, exerciţiile practice şi sustenabilitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici