Premierul Ungureanu s-a declarat impresionat de salina de la Praid, mâncând în galeria vinurilor

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a declarat, sâmbătă, impresionat de salina de la Praid, judeţul Harghita, şi a spus că potenţialul turistic este foarte mare, primul-ministru mâncând ciorbă de cartofi cu tarhon şi sarmale în galeria vinurilor din salină.

472 afișări
Imaginea articolului Premierul Ungureanu s-a declarat impresionat de salina de la Praid, mâncând în galeria vinurilor

Premierul Ungureanu s-a declarat impresionat de salina de la Praid, mâncând în galeria vinurilor (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a fost întâmpinat la salină de fanfara din localitate, de primarul staţiunii, Bokor Sandor, şi de directorul salinei, Seprodi Zoltan.

Premierul a coborât în salină şi a făcut turul galeriilor. În paralel, directorul Seprodi Zoltan i-a prezentat lui Mihai Răzvan Ungureanu proiectele privind salina, precizând că are în vedere extinderea părţii care se poate vizita cu încă o încăpere. Astfel, a spus directorul, bolnavii care se tratează în salină nu ar mai fi deranjaţi de turişti.

Primul-ministru s-a declarat impresionat de salina de la Praid şi a promis că va reveni.

"Am o părere extraordinară, potenţialul turistic este mare, este nemaipomenit ceea ce se poate face aici", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

De asemenea, premierul a afirmat că după reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România s-a întâlnit cu autorităţile publice din judeţul Harghita, cu care a discutat despre probleme economice în general şi despre nevoile pe care le are fiecare primar.

La un moment dat, fanfara a cântat imnul minerului, pe care premierul l-a ascultat în poziţie de drepţi.

Înainte de a pleca, primul-ministru a mâncat în galeria vinurilor din salină, fiind aşteptat cu ciorbă de cartofi cu tarhon, sarmale şi pălincă.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a participat, sâmbătă, la reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, care s-a desfăşurat la Odorheiu Secuiesc.

Baza de tratament din salina Praid se află la o adâncime de 120 de metri de la suprafaţă, sălile din subteran fiind dotate cu galerii de artă în sare, terenuri de joacă pentru copii, are o capelă ecumenică, un muzeu al mineritului, etc., pentru a oferi recreere pentru pacienţii care, conform recomandării medicale, trebuie să petreacă aici patru ore zilnic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici