Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, externat marţi de la Spitalul Floreasca din Capitală

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, va fi externat, marţi după-amiază, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, starea acestuia fiind bună, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa.

204 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, externat marţi de la Spitalul Floreasca din Capitală

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, externat marţi de la Spitalul Floreasca din Capitală (Imagine: Tudor Costi/Mediafax Foto)

"Starea pacientului este bună, va fi externat marţi după-amiază", a spus medicul Bogdan Opriţa.

Constantin Nicolescu, căruia i s-a făcut rău în 11 septembrie, după ce procurorii anticorupţie l-au convocat pentru o audiere, a fost transferat în aceeaşi zi de la Spitalul Judeţean din Piteşti la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş a fost diagnosticat cu sindrom coronarian acut, fiind internat la Secţia de Terapie Intensivă coronarieni, întrucât nu a fost necesară o intervenţie chirurgicală, spunea atunci purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Piteşti, Marius Pascu, declarat că starea lui Nicolescu este stabilă, iar decizia de transfer la Spitalul Floreasca din Capitală a fost luată pentru ca acesta să poată beneficia de investigaţii suplimentare, întrucât la unitatea piteşteană nu se pot face anumite analize.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a ajuns, în 11 septembrie, în jurul orei 9.00, la DNA Piteşti, fiind citat de procurori pentru a-i fi prezentate învinuirile într-un nou dosar privind fraude cu fonduri europene. După aproximativ 30 de minute, la DNA Piteşti a fost solicitată o ambulanţă, iar la scurt timp echipajul medical l-a scos pe Nicolescu din sediul DNA pe o targă, preşedintele CJ Argeş fiind dus la Spitalul Judeţean din Piteşti şi după câteva ore transferat la Spitalul Floreasca.

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Constantin Nicolescu şi a altor 11 persoane, pentru fraude cu fonduri Phare de peste 1,2 milioane de euro, în cazul construcţiei podului de la Căteasca.

În 18 mai, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată într-un alt dosar, de către procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false.

În acest caz, în 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore. În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău la Tribunalul Argeş.

Nicolescu a fost transportat atunci cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după care a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis.

Echipa medicală multidisciplinară care l-a tratat pe Nicolescu a stabilit că acesta a suferit, în 27 ianuarie, un accident vascular cerebral ischemic, diagnosticul complex incluzând şi referiri la un sindrom coronariar acut şi la multiple stenoze arteriale, ca efect al hipertensiunii şi dislipidemiei.

Constantin Nicolescu a fost operat pe cord deschis în 30 ianuarie. Medicul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat pe Nicolescu, a spus că intervenţia a fost una de revascularizare miocardică completă pe cord deschis, în care s-au făcut grefe de artere şi de vene din spatele sternului şi de la picioare.

În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie.

Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeş, iar la alegerile din 10 iunie a câştigat al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici