Preţul medicamentelor româneşti creşte cu 6%, al celor din import scade cu 10%

Preţul medicamentelor româneşti va creşte, de la 1 aprilie, în medie cu şase la sută, iar al produselor din import va scădea cu aproape 10 la sută, odată cu intrarea în vigoare a unui ordin al ministrului Sănătăţii privind ajustarea preţurilor la producători.

182 afișări
Imaginea articolului Preţul medicamentelor româneşti creşte cu 6%, al celor din import scade cu 10%

Preţul medicamentelor româneşti creşte cu 6%, al celor din import scade cu 10%

Peste două săptămâni intră în vigoare un ordin al minstrului Sănătăţii prin care preţurile medicamentelor la producatori vor fi ajustate.

Potrivit Asociaţiei Producătorilor Români de Medicamente, preţul produselor naţionale va creşte, în medie, cu şase la sută. În schimb, 90 la sută din produsele de la Antibiotice Iaşi vor fi mai scumpe cu 20 la sută.

"Astfel, din cele 1.500 de produse româneşti, aproape 90 la sută vor fi mai scumpe. Este vorba despre antibiotice, antiinflamatoare, dar şi medicamentele contra durerii. Restul medicamentelor autohtone se vor ieftini sau vor rămâne cu preţul nemodificat", a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Români de Medicamente, Petre Pănculescu.

Directorul de marketing Antibiotice Iaşi, Coca Caşcaval, a declarat că 90 la sută din produsele societăţii vor fi mai scumpe cu 20 la sută, iar 10 la sută vor avea preţuri micşorate.

În baza aceluiaşi ordin, producătorii internaţionali de medicamentele vor fi obligaţi să aducă în România produse la preţul cel mai mic din 12 ţări europene.

Astfel, din primele calcule făcute de experţii Ministerului Sănătăţii, medicamentele din import se vor ieftini în medie cu 10 la sută, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor şi Importatorilor de Medicamente, Dan Zaharescu.

"De exemplu, un antibiotic prescris foarte mult de medici va pleca de la producător cu 10 lei mai ieftin ca până acum. La fel se va întâmpla şi cu pastilele care previn formarea cheagurilor de sânge, pentru care producătorul va micşora preţul cu 14 lei şi 50 de bani", a precizat Zaharescu.

Ministrul Sănătăţii spunea, într-un interviu din februarie acordat agenţiei MEDIAFAX, că de la sfârşitul lunii martie va fi o scădere puternică a preţurilor.

Potrivit Ordinului ministrului Sănătăţii numărul 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, din 2 februaie a fost făcută o reajustare a preţurilor de la 3,32 euro la 4 euro pentru produsele româneşti şi de la 3,60 euro la patru euro pentru produsele din import.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial în 2 februarie. Acesta se aplică în 60 de zile de la publicarea în MO.

Astfel, de la 1 aprilie intră în vigoare noile preţuri ale medicamentelor şi noul CANAMED. Preţul la intrarea în ţară (CIP) este recalculat, fiind ales preţul cel mai mic din 12 ţări europene şi calculat în lei şi în euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici