Pricopie a cerut control la şcoala din Pungeşti după ce a primit informaţii că se fac presiuni pentru participarea la protest

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat, vineri, că a cerut un control la şcoala din comuna vasluiană Pungeşti, după ce a primit informaţii că se fac presiuni asupra conducerii şcolii pentru întreruperea cursurilor şi participarea la protestul faţă de explorarea gazelor de şist.

209 afișări
Imaginea articolului Pricopie a cerut control la şcoala din Pungeşti după ce a primit informaţii că se fac presiuni pentru participarea la protest

Pricopie a cerut control la şcoala din Pungeşti după ce a primit informaţii că se fac presiuni pentru participarea la protest (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

Prezent, vineri, la Ploieşti, unde a participat la celebrarea a 65 de ani de activitate a Universităţii de Petrol-Gaze, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că a cerut un control la nivelul şcolii din comuna vasluiană Pungeşti, după ce a primit informaţii potrivit cărora persoane care se legitimează ca fiind reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale "fac presiuni" asupra conducerii şcolii pentru a întrerupe cursurile şi a merge la protestul faţă de explorările care ar urma să le facă Chevron în zonă.

Pricopie a precizat că nu este vorba despre un control al şcolii, ci de o acţiune care are scopul de a proteja şcoala.

"Acum am cerut control la nivelul şcolii, şi nu pentru a controla şcoala, ci pentru a proteja şcoala, pentru că mi se pare inadmisibil ca cineva să dorească să folosească şcoala într-un alt scop. (...) Eu cred că noi aici trebuie să facem o distincţie foarte clară: în primul şi în primul rând şcoala are o anumită misiune şi trebuie să se achite de această misiune. Mai departe, prezenţa sau nu la un protest este dreptul fiecărui cetăţean şi opţiunea cetăţeanului", a spus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a adăugat că a cerut inspectorului şcolar general şi celor de la Prefectura Vaslui să anunţe Poliţia în cazul în care presiunile asupra conducerii şcolii pentru participarea la protest continuă.

În plus, Pricopie a arătat că a trimis la Vaslui o echipă "pentru a-i ajuta pe cei de la şcoală şi de la inspectorat (Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui - n.r.) să nu mai existe niciun fel de problemă".

"Ca cetăţean oricine în afara şcolii decide ce face cu timpul său liber, ce opţiune are, dar în interiorul şcolii nu este vorba despre o interdicţie, e vorba despre a respecta misiunea şcolii, şi anume educaţia", a mai spus Remus Pricopie.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Gabriela Plăcintă, a declarat, joi, că directorul şcolii generale din Pungeşti este supus zilnic unor presiuni prin care i se solicită să închidă şcoala şi să meargă cu profesorii şi elevii la mitingul împotriva explorării gazelor de şist la Siliştea.

Potrivit sursei citate, directorul şcolii generale din Pungeşti este agasat zilnic de numeroase persoane care îi solicită să oprească activitatea didactică pentru a permite elevilor şi profesorilor să meargă la protestele de la Siliştea.

În susţinerea declaraţiei, şeful învăţământului vasluian prezintă două e-mail-uri trimise pe adresa ISJ Vaslui de către preşedinţii unor asociaţii neguvernamentale prin care i se solicită demiterea directorului Anişoara Răuţă pe motiv că "lezează grav drepturile fundamentale ale cetăţenilor din comuna Pungeşti, atât ale cadrelor didactice, cât şi ale elevilor".

Încă de la declanşarea protestelor la Siliştea împotriva gazelor de şist, conducerea şcolii generale din Pungeşti a postat un anunţ la intrarea în instituţia de învăţământ prin care anunţa că "ISJ Vaslui interzice cadrelor didactice şi elevilor părăsirea orelor de curs pentru a participa la protestul împotriva gazelor de şist".

Unitatea şcolară a postat anunţul după ce la ISJ Vaslui au ajuns mai multe sesizări cu privire la faptul că elevi de la şcoala generală din Pungeşti au participat, în timpul orelor de curs, la mitingurile de protest de la Siliştea.

Potrivit acesteia, în cursul zilei de miercuri, când protestele au avut cea mai mare amploare, 20 de elevi din clasele a V-a şi a VIII-a au absentat de la cursuri, ei lipsind toată ziua de la şcoală.

Protestele localnicilor din Siliştea au început luni, când aproximativ 150 de persoane au blocat, parţial, drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti de care aparţine satul Siliştea. Marţi, la proteste au fost prezenţi şi patru preoţi de la bisericile din comuna Pungeşti, toţi îmbrăcaţi în straie bisericeşti, iar în imediata vecinătate a parcelei deţinute de Chevron, oamenii au instalat un cort sub care au dormit pe timpul nopţii.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Reprezentanţii companiei Chevron au anunţat, joi, că suspendă activitatea privind explorarea gazelor de şist în localitatea vasluiană Siliştea, în urma protestelor din ultimele zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici