Primă de casare auto la achiziţiile în leasing sau cu credit

Persoanele care înlocuiesc maşinile prin programul "Rabla" vor putea folosi leasingul şi creditul pentru finanţarea achiziţiei, potrivit unui ordin al ministrului Mediului, care mai stabileşte că un proprietar poate beneficia de prima de la stat pentru fiecare autovehicul casat.

40 afișări
Imaginea articolului Primă de casare auto la achiziţiile în leasing sau cu credit

Primă de casare auto la achiziţiile în leasing sau cu credit (Imagine: Mediafax Foto)

Totodată, programul "Rabla" a fost extins, prin introducerea primei de casare şi pentru vehiculele comerciale uşoare, potrivit unui ordin al ministrului Mediului publicat, luni, în Monitorul Oficial.

Producătorii şi importatorii de autoutilitare uşoare pot depune până la data de 15 august cereri de înscriere pentru participarea la cea de-a treia etapă a programului.

"Prima de casare se scade de către producătorul validat din preţul autovehiculului nou, diferenţa fiind asigurată de proprietar din surse financiare proprii, inclusiv credite bancare sau prin finanţare în baza unui contract de leasing financiar", se arată în ordinul ministrului Mediului.

Programul "Rabla" s-a adresat până acum doar cumpărătorilor care dispuneau de surse financiare proprii pentru achiziţia maşinii.

De asemenea, un proprietar poate beneficia de mai multe prime de casare, prin achiziţionarea mai multor autovehicule noi, în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de maşini uzate, precizează actul normativ.

Până în prezent un proprietar putea beneficia de o singură primă de casare, în schimbul scoaterii din uz a unei maşini mai vechi de zece ani.

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) a cerut instituţiilor statului, în repetate rânduri, să permită finanţările prin leasing pentru persoanele care doresc să cumpere o maşină nouă prin programul "Rabla", măsură care ar putea contracara dificultăţile pe care le întâmpină potenţialii clienţi în obţinerea de credite.

Numărul total de locuri pentru programul de înlocuire a parcului auto naţional a crescut în acest an la 60.000, de la 40.000 în 2008, iar prima de casare a urcat de la 3.000 lei la 3.800 lei.

Fondurile pentru programul din acest an totalizează 228 de milioane de lei.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a validat participarea a 134 de producători, importatori şi distribuitori de maşini în etapa a doua din acest an a programului, fiind primiţi doar cei care au epuizat cel puţin 80% din nivelul alocat în prima fază.

Etapa a doua se derulează în intervalul 1 iunie-31 august şi sunt disponibile 27.936 de maşini, (dintre care 7.936 sunt cele care nu au fost vândute în prima etapă). Suma alocată de AFM pentru acestă etapă este de 106 milioane lei. Ultima etapă din acest an se va desfăşura între 1 septembrie şi 11 decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici