Primar beat, prins la volanul maşinii de serviciu

  • Primarul unei comune din judeţul Vrancea a fost prins beat la volanul maşinii de serviciu.
  • Edilul a rămas fără permis timp de trei luni şi a primit amendă.
  • Etilotestul a indicat o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
717 afișări
Imaginea articolului Primar beat, prins la volanul maşinii de serviciu

Primar beat, prins la volanul maşinii de serviciu

Poliţia Vrancea anunţă că, luni seara, poliţiştii din Panciu au prins în trafic un bărbat din comuna Răcoasa, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi, sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a dispus reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile şi sancţionarea contravenţională.

„Totodată, în cauză se efectuează cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, faptă prevăzută de art. 295 Cod Penal”, transmite IPJ Vrancea.

Surse din anchetă au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba de primarul comunei Răcoasa, Vladimir Păun, prins la volanul maşinii de serviciu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici