Primăria Arad va disponibiliza o parte din personal

Conducerea Primăriei Arad a anunţat, miercuri, că va recurge la disponibilizări de personal, în următoarele luni, o analiză privind reducerea bugetului de cheltuieli fiind în curs de realizare.

309 afișări
Imaginea articolului Primăria Arad va disponibiliza o parte din personal

Primăria Arad va disponibiliza o parte din personal, pentru diminuarea cheltuielilor (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)

Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, într-o conferinţă de presă, că diminuarea cheltuielilor, impusă de Guvern printr-o ordonanţă, va determina reducerea numărului persoanelor plătite de municipalitate.

"Vor fi reduceri la toate departamentele, atât ale bugetelor, cât şi ale numărului de salariaţi. Este prematur să dau cifre, analizele sunt în curs de realizare", a spus edilul.

Primarul a explicat că şi bugetul local va avea de suferit în cursul anului 2009, în condiţiile în care criza financiară va reduce tot mai mult activităţile economice din municipiu, rezultând încasări mai mici din impozitul pe venit.

Primăria Arad are, în acest moment, peste 550 de angajaţi, cei mai mulţi fiind la serviciile de asistenţă socială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici