Primăria Capitalei a delegat serviciul de parcări către o Companie Municipală

Primăria Capitalei a delegat către Compania Municipală Parking serviciul de parcări, potrivit unui proiect aprobat de CGMB. Acest lucru înseamnă că explotarea şi încasarea tarifelor se va face de către Compania Municipală, inventarul bunurilor fiind de 20 de milioane de euro.

156 afișări
Imaginea articolului Primăria Capitalei a delegat serviciul de parcări către o Companie Municipală

Primăria Capitalei a delegat serviciul de parcări către o Companie Municipală

„Obiectul prezentului Contract constă în delegarea Serviciului public de administrare şi exploatare a parcărilor Municipiului Bucureşti, aflat conform Legii sub responsabitatea Delegatarului, constând în: amenajarea, întreţinerea, dotarea, exploatarea locurilor de parcare; sancţionarea pecuniară sau exercitarea drepturilor legale asupra utilizatorilor/autovehiculelor care staţionează neregulamentar în Parcaj ori care blochează accesul în Parcaj. (...), încasarea tarifelor Serviciului”, se arată în contractul de delegare aprobat în şedinţa CGMB de marţi.

Durata contractului este de 5 ani. Potrivit inventarului bunurilor aferente serviciului delegat, valoarea bunurilor este de peste 97 de milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), constând în 234 de parcaje.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, delegarea este necesată „pentru asigurarea unui management perfomant în ceea ce priveşte administrarea şi exploatarea parcajelor aparţinând municipiului Bucureşti”.

Taguri:
parcare,
parking,
proiect

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici