Primăria Capitalei face angajări masive. Mii de posturi oferite pentru cele 22 de companii nou înfiinţate de administraţie

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) organizează vineri şi sâmbătă un târg de joburi pentru ocuparea a peste 2.000 de posturi în cadrul celor 22 de companiii municipale din administrarea PMB, ceea ce înseamnă o medie de 100 de posturi pentru fiecare companie.

16779 afișări
Imaginea articolului Primăria Capitalei face angajări masive. Mii de posturi oferite pentru cele 22 de companii nou înfiinţate de administraţie

„Prin organizarea acestui târg de joburi, Primăria Capitalei îşi propune să angajeze oameni competenţi pentru ocuparea posturilor aflate în portofoliul celor douăzeci şi două de Companii Municipale. Este important de ştiut că acest târg se adresează atât persoanelor cu studii superioare, cât şi celor cu studii medii, aşa că îi invit pe toţi cei care sunt în căutarea unui loc de munca să participe la evenimentul organizat de noi, pentru a ocupa unul dintre cele peste 2.000 de locuri de muncă disponibile”, a declarat, joi, primarul general Gabriela Firea.

Intrarea la Târgul de Joburi organizat de PMB este liberă, iar evenimentul va avea loc în incinta Spaţiului Expoziţional al Institutului Naţional de Statistică din Bucureşti.

„Pentru participanţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt puse la dispoziţie peste 2.000 de oferte ale angajatorilor prezenţi la eveniment, atât pentru studenţi, tineri absolvenţi de studii medii sau superioare, dar şi profesionişti cu experienţă, în domenii precum: construcţii, imobiliar, medical, energetic, sport şi agrement, turism, pază şi securitate, protecţie civilă, publicitate, prestări servicii şi nu numai. Depunerea candidaturii se va realiza prin înaintarea CV-ului actualizat, la standurile de prezentare ale Companiilor Municipale”, potrivit Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucureşti.

PMB a decis, în urmă cu peste şapte luni, înfiinţarea celor 22 de companii, pentru care s-au alocat peste 100 de milioane de euro, şi care sunt: Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA, Compania Municipală Sport Pentru Toţi SA, Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA, Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA, Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA, Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA, Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA, Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA, Compania Municipală Protecţie Civică şi Voluntariat Bucureşti SA şi Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA, Compania Municipală Energetică Bucureşti SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, Compania Municipală Medicală Bucureşti SA, Compania Municipală Turistică Bucureşti SA, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA şi Compania Municipală Agrement Bucureşti SA, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA.

Toate aceste companiile au doi acţionari: Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care va deţine 99.9% din acţiuni, şi SC Service Ciclop SA, care va deţine 0,1% din acţiuni.

Capitalul social al fiecărei societăţi va fi de 120.000 de lei. Societăţile vor avea toate sediul la aceeaşi adresă, pe strada Aristide Demetriade nr. 2, et 2, imobil aflat în proprietatea Apa Nova, care pune la dispoziţia municipaităţii acest spaţiu printr-un contract de comodat încheiat de compania de apă a Capitalei cu Primăria Municipiului Bucureşti.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici