Primăria sprijină financiar reabilitarea fațadelor din centrul Capitalei. Amenzi și impozit majorat pentru cei care refuză lucrările

Publicat: 29 07. 2026, 17:30
Actualizat: 29 07. 2026, 17:45

Potrivit primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, noul regulament urmărește atât creșterea siguranței publice, cât și refacerea aspectului arhitectural al zonelor istorice ale Bucureștiului.

„De ce contează pentru proprietari? Siguranța publică. Bucăți de tencuială sau elemente decorative căzute de la clădirile vechi pun în pericol trecătorii. Programul rezolvă exact aceste situații de risc. Bucureștiul devine mai frumos. Zonele istorice își recapătă aspectul original, cu materiale și elemente decorative păstrate autentic”, a transmis edilul.

Cum va funcționa programul

Primul pas va fi realizarea unui inventar al clădirilor cu fațade degradate și stabilirea „zonelor de acțiune prioritară”.

Ulterior, proprietarii vor fi notificați și vor beneficia de sprijin din partea Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) pentru întocmirea documentațiilor și obținerea autorizațiilor necesare.

După finalizarea procedurilor, fațadele vor fi reparate și puse în siguranță. Proprietarii vor putea achita integral costul lucrărilor sau vor putea solicita cofinanțare din partea Primăriei.

Clădirile încadrate în clasa I de risc seismic nu vor fi incluse în acest program. Potrivit autorităților, acestea trebuie consolidate înainte de reabilitarea fațadelor și pot beneficia de programul național derulat prin AMCCRS.

În cazul imobilelor aflate în zone construite protejate, regulamentul impune păstrarea elementelor decorative originale, utilizarea unor materiale compatibile cu cele istorice și interzice amplasarea publicității agresive pe fațade.

Ce sprijin financiar primesc proprietarii

Regulamentul prevede mai multe variante de finanțare, în funcție de situația proprietarilor. Primăria Municipiului București va suporta 70% din costul lucrărilor, iar proprietarii vor achita diferența de 30%, sumă care trebuie asigurată înainte de începerea intervențiilor.

Cei care aleg să suporte integral costul lucrărilor din fonduri proprii vor păstra facilitățile prevăzute de regulament, inclusiv emiterea rapidă a avizelor, scutirea taxelor pentru autorizația de construire și scutirea de impozit pe clădire timp de cinci ani după finalizarea lucrărilor.

Pentru proprietarii cu venituri reduse, Primăria va prelua temporar costurile, în baza unei anchete sociale. De asemenea, cei care nu pot plăti în timpul executării lucrărilor vor avea posibilitatea să-și achite contribuția în rate, eșalonate pe o perioadă de cinci ani.

Sancțiuni pentru cei care refuză programul

Participanții la program vor beneficia de scutirea taxelor pentru autorizațiile de construire, emiterea accelerată a documentațiilor și scutirea de impozit pe clădire timp de cinci ani după finalizarea lucrărilor.

În schimb, proprietarii care refuză lucrările, nu răspund notificărilor sau nu respectă termenele legale riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 8.000 de lei.

În aceste situații, Primăria poate executa lucrările și va recupera ulterior integral costurile de la proprietari. Totodată, impozitul pe imobil va fi majorat cu până la 500%.