PRIMUL INTERVIU cu Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Nu este permis să discriminăm pozitiv infractorii - Mediafax

PRIMUL INTERVIU cu Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Nu este permis să discriminăm pozitiv infractorii

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat, într-un interviu acordat pentru gandul.info, că aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda instituţiilor autonome ar duce la favorizarea infractorilor, la o discriminare pozitivă prin combinarea dispoziţiilor legale din noul şi vechiul Cod penal.

908 afişări
Imaginea articolului PRIMUL INTERVIU cu Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Nu este permis să discriminăm pozitiv infractorii

Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Imagine: Octav Ganea-Mediafax Foto)

Curtea Constituţională a decis recent că legea penală favorabilă nu poate fi determinată pe instituţii autonome, pentru că astfel se creează o a treia lege. Altfel spus, dacă judecătorul preia un articol din vechiul Cod, după care mai pune un articol din noul Cod, practic, rescrie Codul Penal. Astfel, judecătorii s-ar transforma din cei care aplică legea în leguitori, adică ar prelua atribuţiile Parlamentului.

În interviul acordat gândul, preşedintele Curţii Supreme spune că aplicarea legii penale mai favorabile prin metoda instituţiilor autonome ar duce la favorizarea infractorilor. "Nu este permis să discriminăm pozitiv infractorii", a declarat Livia Doina Stanciu.

Prezentă integral interviul acordat de judecătoarea Livia Stanciu pentru gandul.info:

"Gândul: Una din temele care a suscitat dispute în sistemul judiciar este modul de aplicare a legii penale mai favorabile. De unde a apărut această dispută?

Livia Stanciu: Disputa a apărut în primul rând de la interpretarea dispoziţiilor articolului 5 din Noul Cod Penal care are ca denumire marginală aplicarea legii penale mai favorabile în cazul faptelor care nu sunt definitiv judecate. Textul articolului 5 din Noul Cod este o transpunere a articolului 13 din vechiul cod, mă refer la cel din 1969 care vizează, de asemenea, aplicarea legii penale mai favorabile. Această dispoziţie legală menţionează că, dacă de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până la momentul judecării definitive au intervenit mai multe legi succesive, se aplică legea penală mai favorabilă.

Dacă mergem pe filosofia oricărui cod, indiferent că vorbim de vechiul sau noul Cod, filosofia este aceasta: dacă o infracţiune este comisă în timp ce o lege era în vigoare, conform principiului activităţii legii penale - reglementat în vechiul cod prin articolul 10, iar acum în noul cod în articolul 3 -, se aplică legea în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii. Acest principiu este cunoscut ca principiul activităţii legii penale.

Viaţa a demonstrat însă, şi nu acum în ultimii ani, ci de sute de ani, că o anumită infracţiune este săvârşită sub imperiul unei anumite legi, dar cercetarea spre exemplu a suspectului din acea cauză, cercetarea judecătorească şi mai departe executarea unei eventuale pedepse care este aplicată infractorului condamnat definitiv de multe ori nu pot fi făcute sub imperiul aceleiaşi legi. De la momentul săvârşirii infracţiunii până la momentul judecării definitive pot să apară mai multe legi succesive. Problema care s-a pus a fost dacă există excepţii de la principiul activităţii legii.

Excepţiile statuate de către doctrină, de teorie, inclusiv de vechiul şi noul Cod sunt cele ale ultraactivităţii legii vechi, respectiv pentru anumite infracţiuni care au fost săvârşite sub imperiul unei anumite legi - chiar dacă au apărut alte legi succesive, legea veche ultraactivează - , sau, dimpotrivă, principiul retroactivităţii legii noi, respectiv legea nouă care intră în vigoare, deşi teoretic ar trebui, conform pricipiului activităţii, să se aplice numai faptelor săvârşite sub imperiul ei, cu toate aceste legea nouă, dacă se dovedeşte mai favorabilă, ea retroactivează. Adică îşi produce efecte ex tunc şi în trecut.

Doctrinarii au spus: totuşi cele două principii, ultraactivitate, retroactivitate, pot crea pentru infractor situaţii juridice diferite. Datorită acestui considerent s-a exprimat o a treia mare opinie cunoscută sub denumirea de mitior lex. Acest principiu înseamnă că, dacă de la săvârşirea unei infracţiuni până la momentul judecării definitive apar mai multe legi, se aplică legea socotită ca fiind legea mai favorabilă. De aici au apărut două opinii mari doctrinare.

Gândul: Adică vorbim despre aplicarea globală sau pe instituţii autonome Cum definiţi dumneavoastră aplicarea globală şi pe instituţii autonome a legii penale mai favorabile?

Livia Stanciu: Ce înseamnă aplicarea globală? Atunci când de la comiterea unei infracţiuni până la judecarea definitivă apar mai multe legi, în situaţia actuală aveam vechiul Cod şi Noul Cod Penal, într-o astfel de situaţie, când vorbim de aplicare globală a legii penale mai favorabile, determinarea legii penale mai favorabile se face nu prin combinarea dispoziţiilor legilor succesive, ci prin stabilirea în concret a uneia sau a alteia din cele două legi, şi vedem după ce analizăm toate instituţiile incidente infractorului care lege este mai favorabilă. Pe aplicare globală nu combinăm dispoziţiile din legile succesive, ci se aplică una sau alta dintre legi pe care o stabilim noi, judecătorii.

Pe cealaltă variantă - aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome -, cei care au îmbrăţişat acest punct de vedere spun că se stabileşte legea penală mai favorabilă prin determinarea ei în cadrul fiecărei instituţii care poate funcţiona autonom în raport de pedeapsă, de incriminare. Aici au fost avansate idei că ar fi instituţii autonome concursul de infracţiuni, recidiva, pluralitatea intermediară, infracţiunea continuată şi că în cadrul acestor instituţii putem stabili care este legea penală mai favorabilă.

Disputa doctrinară s-a regăsit şi la nivelul ICCJ, şi eu am făcut acea menţiune pe care o ştiţi încă din septembrie anul trecut. Am spus că această problemă a stabilirii modului de determinare a legii penale mai favorabile ori globală sau dimpotrivă pe instituţii autonome nu trebuie să fie lăsată în sarcina judecătorului pentru că sarcina judecătorului, în special a judecătorului suprem, este aceea de interpretare şi aplicare unitară a legii. Judecătorul nu are sarcina de a creea el legea. Prin interpretarea pe instituţii autonome practic se ajunge ca judecătorul să creeze el lege, ceea ce înseamnă că judecătorul intră în sfera altei puteri.

Gândul: Înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Penal a existat şi o ordonanţă. Cine trebuia să stabilească modul de aplicare a legii penale mai favorabile?

Livia Stanciu: Acest aspect trebuie să fie rezolvat de autoritatea legiuitoare, iniţiatorul fiind în speţă Ministerul Justiţiei care trebuie să facă o propunere într-un sens sau altul. Trebuia să facă precizarea clară: legea penală se aplică global sau pe instituţii autonome.

Gândul: Ştim că ICCJ a făcut public, dar şi în scris, demersuri.

Livia Stanciu: Am făcut demersuri în sensul acesta, dar nu s-au concretizat legislativ.

Gândul: Avem până în prezent două decizii contradictorii pe aceasta temă, înţeleg că există şi o a treia, una chiar a ICCJ şi una a Curţii Constituţionale. Din dezbateri am observat că există nedumeriri care din cele două primează.

Livia Stanciu: Este adevărat că şi deciziile pe care le pronunţă Înalta Curte în dezlegarea de probleme de drept au efecte obligatorii. Deciziile Curţii Constituţionale au şi ele efecte obligatorii. Curtea Constituţională, ştim foarte bine că este unica autoritate constituţională din România. Este cea care stabileşte dacă o dispoziţie legală este sau nu conformă cu legea fundamentală. Problema celor două decizii, mă refer la decizia 2 a ICCJ şi decizia CCR, care nu a constatat neconstituţionalitatea articolului 5, ci Curtea a dat o unică interpretare şi spune aşa: textul articolui 5, care vizează aplicarea legii penale mai favorabile, toate autorităţile acestui stat inclusiv ICCJ trebuie atunci când se pune problema aplicării legii penale mai favorabile să faceţi terminarea prin aplicarea în integralitate a uneia sau alteia din legi, şi nu prin combinarea articolelor din cele două legi. Asta spune CCR.

Curtea spune mai departe că: "intepretarea pe care instanţa supremă în exercitarea atribuţiilor pe care le aveţi pe interpretare şi aplicare unitară a legii în sensul că prescripţia răspunderii penale este instituţie autonomă în raport cu instituţia pedepsei nu este o interpretare conformă Constituţiei şi noi vă spunem că unica interpretare pe care trebuie să o daţi acestui text de lege şi care este conformă cu constituţia şi care nu contravine art. 1 ) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, unica interpretare este aceasta că determinarea legii penale mai favorabile se face prin evaluarea globală şi nu pe instituţii autonome."

Gândul: În momentul acesta putem constata că dezbaterea global vs. instituţii autonome s-a încheiat. Judecătorii trebuie să aplice legea penală mai favorabilă global

Livia Stanciu: Da, aşa este, pentru că avem articolul 147 din Constituţia României care la alineatul 4 menţionează că deciziile CCR sunt obligatorii. De asemenea, avem o concretizare a acestui text în art 477 indice 1 din Noul Cod de Procedură Penală unde se menţionează că efectele declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale sau a unei interpretări este acela de încetare a efectelor acelei dispoziţii sau interpretări. În cazul nostru, intepretarea dată în aprilie susţinea ca legea penală mai favorabilă era determinată pe instituţii autonome. În decizia CCR se spune explicit că acea decizie din aprilie îşi încetează efectele.

Ieri s-a pronunţat de Inalta Curte o altă decizie, decizia nr 5 care viza o altă problemă de drept, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor săvârşite în formă continuată. Înalta Curtea, respectând dispoziţile din decizia CCR, menţionează că în aplicarea legii penale mai favorabile se are în vedere evaluarea globală. Asta înseamnă că Instanţa Supremă s-a aliniat acestei intepretări constituţionale date de către CCR.

Apoi în aliniatul 2 ICCJ menţionează că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare a infracţiunii în formă continuată. Ceea ce înseamnă că ICCJ a dat eficienţă articolului 147 din Constituţia României în sensul că deciziile CCR are efecte obligatorii, erga omnes. În acelaşi timp a concretizat şi prevederile art 477 din Noul Cod, în sensul că efectele deciziei noastre anterioare din 14 aprilie au încetat. Unica intepretare dată de CCR este aceea că în alegerea legii penale mai favorabile are în vedere determinarea legii prin alegerea unei sau alteia din cele două legi succesive, deci prin apreciere globală.

Gândul: Pentru că aţi vorbit de decizia Curţii, în motivare, judecatorii CCR spun în hotărârea din 6 mai că aplicarea legii penale pe instituţii autonome ar anula practic filosofia Noului Cod Penal care pedepseşte mai blând prima infracţiune, dar are prevederi mai dure pentru concursul de infracţiuni. Ce ar însemna asta în practica judiciară?

Livia Stanciu: Este foarte adevărat şi corect de spune CCR în decizia dată. Este adevărat că voinţa leguitorului se desprinde din expunerea de motive. La momentul în care a fost adoptat Codul Penal din 1969 în expunerea de motive s-a arătat că filosofia era aceea că în principal să se dea prevalenţă caracterului represiv al pedepselor. Acest fapt s-a concretizat prin limite de pedeapsă mari pentru multe din infracţiuni. Unele de la 10 la 20 de ani, 5 la 15. Să ne amintim că pentru infracţiunea de furt calificat aveam limita minimă la 3 ani şi 15 ani limita maximă.

Filosofia şi raţiunile pentru care a fost adoptat acest Nou Cod a fost aceea că noi trebuie să ne adaptăm la noile reglementări de la nivelul Uniunii Europene şi să se ţină cont de noua politică penală a României. Filosofie Noului Cod este următoarea: pentru cei care intră în impact cu legea penală pentru prima dată sunt prevăzute limite de pedeapsă mult mai reduse. Aşa se explică şi faptul că pentru furturi nu mai avem pedepse de la 3 la 15 ani, ci mult mai reduse. Aceeaşi filosofie a Noului Cod este şi aceea care spune că dacă aveam infractori care recidivează, care comit o pluralitate de infracţiuni, fie sub forma concursului sau a recidivei, pentru aceşti infractori sunt prevăzute tratamente sancţionatorii mai drastice.

În vechiul Cod, dacă infractorul comitea patru sau cinci infracţiuni concurente, judecătorul, după ce stabilea pedepsele pentru ficare infracţiune, apoi dispunea ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea care putea fi majorată până la maximul special, se mai putea adăuga un spor de cinci ani. Era însă ceva facultativ.

Pe noul Cod, aleg pedeapsa cea mai grea la care, obligatoriu, nu mai este o facultate a judecătorului, se adaugă obligatoriu o treime din totalul celorlalte pedepse pronunţate pentru celelalte infracţiuni concurente. În Noul Cod, pentru infractorii recidivişti tratamentul este mai dur.

Gândul: Din înţelegerea mea, aplicarea legii penale mai favorabile pe principiul instituţiilor autonome anulează exact această filosofie a Noului Cod Penal.

Livia Stanciu: Sigur că da. Aplicarea pe instituţii autonome determină o combinare practic a dispoziţiilor legilor penale succesive. Pot să stabilesc pedeapsa după unul sau celălat dintre coduri, cel care este mai favorabil. În general va fi Noul Cod, pentru că pedepsele sunt mai mici. După aceea dacă infractorul a comis o pluralitate de infracţiuni în concurs sau recidivă, dacă merg pe ideea că aceste instituţii funcţionează autonom în raport cu pedeapsa, în aceste condiţii aplic din nou principiul legii penale mai favorabile, iar sub acest aspect legea penală mai favorabilă este vechiul Cod.

Gândul: Principiul instituţiilor autonome favorizează infractorii...

Livia Stanciu: Foarte corect spune CCR în decizie şi vreau să vă citez: “Voinţa leguitorul desprinsă din expunerea de motive care a însoţit codul din 1969 şi Noul Cod”. Şi iată ce spune legiuitorul: Într-un stat de drept întinderea şi intensitatea legii penale trebuie să rămână în limite determinate în primul rând prin raportare la valoarea socială lezată de cei care comit pentru prima dată infracţiuni şi urmând să crească proporţional pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi, şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea limitele de pedeapsă, care în Noul Cod sunt mult reduse, trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator.

O normă penală care reglementează o anumită instituţie, să zicem concursul de infracţiuni, recidiva nu o pot desprinde, nu o pot scoate din contextul legii în ansamblul ei, are o strânsă legătură cu toate celelalte norme din codul din care face parte. De aceea, din punctul meu de vedere care a coincis cu cel al CCR,  nu putem face aceste combinări între dispoziţiile legale din  legile penale succesive. Practic, am anulat voinţa leguitorului pe care a exprimat-o în expunerea de motive.

Gândul: Cum ar afecta aplicarea pe instiţutii autonome dosarele aflate pe rolul instantelor şi care au deja 5, 6 sau opt ani vechime? S-ar putea prescrie aceste dosare?

Livia Stanciu: În mod cert ar fi creat situaţii discriminatorii între inculpaţii participanţi la comiterea aceleiaşi infracţiuni. Putem avea doi autori sau un autor şi un complice la săvârşirea infracţiunii. Unul dintre ei s-a prezentat în faţa anchetatorilor, în procesul penal, şi a fost condamnat definitiv înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod. Celălalt s-a sustras urmăririi penale sau judecăţii sau poate a durat mai mult cercetarea şi acum se pune problema stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei, şi iată ajungem la problema aplicării legii penale mai favorabile.

Dacă aplicăm global, se putea ajunge la concluzia că legea mai favorabilă era legea veche sau Noul Cod. Dacă se mergea pe instituţii autonome, şi ne referim la instituţia prescripţiei răspunderii penale mergând pe ideea că este o instituţie autonomă în raport de pedeapsă, în Noul Cod, termenele de precripţie, indiferent de câte întreruperi au intervenit, se socotesc împlinite dacă termenele stabilite de leguitor sunt depăşite încă o dată. În vechiul text acolo se spune că termenele se socotesc împlinite dacă sunt depăşite doar cu încă o jumătate. Dintre cele două dispoziţii legale, cea mai favorabilă ar fi fost pe instituţii autonome cea din vechiul Cod penal.

Determinarea pe instituţii autonome îl punea pe judecător să-i stabilească infractorului o pedeapsă pe Noul Cod Penal pentru că limitele sunt diminuate, iar să stabilească termenul de prescripţie folosind vechiul cod, termenul împlinindu-se mult mai curând. Iar am fi ajuns la situaţii discriminatorii.

Leguitorul ne spune aşa: chiar dacă sunt inculpaţi care au săvârşit o anumită infracţiune, unul condamnat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, altul după, situaţia lui trebuie să fie stabilită fie conform vechii reglementări, aşa cum s-a procedat pentru pentru cel condamnat înainte de noul cod, fie să fie conformă cu ce i s-ar întâmpla unui infractor care a comis o faptă după intrarea în vigoare a Noului Cod. Nu ne este permis să creăm această lex tertia, adică acest infractor să beneficieze de o discriminare pozitivă prin combinarea dispoziţiilor legale din cele două coduri.

Nu se poate ca în cadrul aceleiaşi instituţii să fac combinaţii între legi penale succesive. Adică să-ţi aplic pedeapsa după legea penală care îţi este mai favorabilă, şi în speţă este vorba de Noul Cod Penal, după care când calculez prescripţia să mă uit: în vechiul Cod cum era, în noul Cod cât era? La prescripţia specială, leguitorul a pus în vechiul cod că este împlinit termenul dacă acel termen este depăşit cu o jumătate. În noul Cod îmi spune dacă termenul este depăşit cu încă o dată. Eu nu pot să fac această combinare să aleg din legea asta ce îţi este mai favorabilă, din cealaltă tot aşa pentru că vorbesc de o singură instituţie pe care ţi-o aplic. Asta ar fi dus la situaţii discriminatorii între inculpaţi.

Deciziile date de CCR şi ICCJ trebuie privite prin raportare la atribuţiile celor două instituţii. Înalta Curte are ca atribuţie interpretare şi aplicarea unitară a legii. CCR în principal stabileşte constituţionalitate unei legi sau a unei interpretări date textelor de lege. E adevărat că Înalta Curte a mers iniţial pe aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome. Curtea Constituţională a verificat interpretarea ICCJ. Nu s-a suprapus deciziei ICCJ şi nu există niciun fel de conflict între cele două decizii. Putem privi acest episod ca o activitate complementară. Când ICCJ, o instanţă din ţară, dă o interpretare unui text de lege, acea interpretare poate fi supusă controlului de constituţionalitate. CCR poate fi sesizată din oficiu de instanţă, de părţile din cauză sau de reprezentantul Ministerului Public. Asta s-a întâmplat acum, CCR a verificat dacă acea interpretare a fost sau nu constituţională.  Curtea nu a constatat că este neconstituţională prevederea articolului 5, ci Curtea a spus că este neconstituţională interpretarea dată de Înalta Curte."


Livia Stanciu este preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2010. Livia Stanciu a condus completul de cinci judecători care a hotărât condamnarea definitivă a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calităţii. De la preluarea funcţiei de preşedinte al ICCJ, instanţa a fost remarcată an de an cu note pozitive în raportul MCV. Din 2010, Curtea Supremă a început să finalizeze cu soluţii definitive un contingent consistent de mari dosare de corupţie.

În 2013, completul de cinci judecători condus de Livia Stanciu a dispus condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare.

Livia Stanciu a condus şi completul care a decis condamnarea la 7 ani de închisoare a fostului senator PSD Cătălin Voicu. Din 2010, activitatea Curţii Supreme a primit numai note pozitive în rapoartele europene pe Justiţie.

În perioada 2004-2010, Livia Stanciu a activat ca judecător al ICCJ la Secţia Penală, pe care a şi condus-o între 2007-2008. În perioada 1994-2004, a fost judecător la Tribunalul Galaţi şi la Curtea de Apel Galaţi. Timp de 14 ani, în perioada 1980 - 1994, Livia Stanciu a activat ca şi procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Livia Stanciu a prezidat completul de judecată care a decis cercetarea în libertate a doi şefi de servicii secrete şi a omului de afaceri Puiu Popoviciu. De asemenea, Stanciu a decis condamnarea primarului PDL de Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici