Primul oficiu poştal adaptat persoanelor nevăzătoare a fost deschis în Bucureşti

CN Poşta Română îi sprijină pe clienţii nevăzători şi adaptează primul oficiu poştal astfel încât, atunci când o persoană cu deficienţe de vedere îi trece pragul, să obţină cu uşurinţă informaţiile necesare deplasării în interiorul oficiului şi a accesării serviciilor poştale, fără însoţitor.

102 afișări
Imaginea articolului Primul oficiu poştal adaptat persoanelor nevăzătoare a fost deschis în Bucureşti

Primul oficiu poştal adaptat persoanelor nevăzătoare a fost deschis în Bucureşti

Oficiul Poştal Bucureşti 39 se află, începând de joi, la dispoziţia oricărei persoane cu deficienţe de vedere din cele 100.000 care trăiesc în România. Cu ajutorul societăţii Framinor care a instalat, în cadrul subunităţii, un sistem high-tech pentru asigurarea orientării în spaţiul înconjurător a persoanelor cu deficienţe de vedere, acestea vor şti ce servicii găsesc în oficiul poştal, unde anume sunt situate ghişeele, cum să ajungă neînsoţiţi la un ghişeu sau cum să iasă din oficiul poştal.

Sistemul Step-Hear constă într-o aplicaţie care se descarcă gratuit în telefonul mobil şi care, în momentul în care se interconectează cu senzorii instalaţi în oficiul poştal, va comunica un mesaj audio pre-înregistrat care conţine toate informaţiile necesare deplasării şi accesibilităţii clienţilor. Astfel, persoanele cu deficienţe de vedere se vor putea descurca singure în interiorul oficiilor poştale, doar folosind această aplicaţie.

Tot în cadrul Oficiului Poştal Bucureşti 39, Asociaţia Alfabetul Scripor a oferit gratuit mai multe dispozitive pentru persoanele nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere: felicitări tactilo-vizuale tipărite în alfabetul limbii române, alfabetul Braille şi în alfabetul tactil al culorilor - Scripor; etichete de uz general, tipizate, cu reprezentarea tactilo-vizuală a culorilor (pot fi folosite pentru identificarea culorilor ouălor de Paşti, a globurilor de Crăciun, pentru documente sau accesibilizarea electrocasnicelor, etc); jocul tactil Alb & Negru; kituri de tastatură în alfabetul Braille; kituri pentru accesibilizarea ascensoarelor; planşe cu alfabetul Braille şi alfabetul culorilor; cecograme – acestea sunt trimiteri poştale prezentate deschise, însemne pe hârtie specială destinate doar pentru folosinţa nevăzătorilor, care se admit gratuit în oficiile poştale dacă sunt expediate ca trimiteri neînregistrate şi în sistem Neprioritar.

Toate acestea vor fi vândute în curând şi în oficiile poştale.

Alfabetul Scripor este, de fapt, alfabetul tactil al culorilor - un concept bazat pe extinderea alfabetului Braille. Aceasta permite fiecărei persoane cu deficienţe de vedere să citească, să scrie, să înţeleagă, să-şi amintească, să diferenţieze şi să identifice culorile în mod eficient.

„Ne bucură faptul că putem aduce beneficii celor cu deficienţe de vedere şi că putem contribui, într-o mică măsură, la uşurarea vieţii acestora. Încă o dată, Poşta Română îşi demonstrează rolul social şi îşi arată sprijinul pentru persoanele vulnerabile, contribuind prin acest parteneriat la incluziunea socială şi la înlăturarea barierelor de mobilitate pentru nevăzători”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

OP Bucureşti 39 este situat în Şoseaua Iancului nr. 5-7, sector 2, Bucureşti, o zonă frecventată de persoane cu deficienţe de vedere, aflându-se în proximitatea Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Acţiunea este un proiect-pilot urmând ca, în funcţie de interesul acordat şi de cerinţele clienţilor cu astfel de nevoi, să fie adaptate şi alte oficii poştale cu sistemul Step-Hear.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici