Prinţul Charles, invitat de Rovana Plumb în Delta Dunării

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, s-a întâlnit miercuri, la Londra, cu Prinţul Charles şi l-a invitat pe acesta să viziteze, anul viitor, Delta Dunării, oferindu-i în dar, cu acelaşi prilej, un album cu poze din rezervaţia naturală şi o pictură de Aurel Popp cu un peisaj dintr-un sat românesc.

234 afișări
Imaginea articolului Prinţul Charles, invitat de Rovana Plumb în Delta Dunării

Ministrul Mediului, Rovana Plumb (Imagine: Alexandru Mihăescu/Mediafax Foto)

Întâlnirea, care a durat aproape o oră, a avut loc la reşedinţa Clarence House a moştenitorului la tronul Regatului Unit.

Cei doi au discutat despre proiectele lansate în zona Transilvania de Ministerul Mediului şi fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de Prinţul Charles, dar şi despre dezvoltarea unor proiecte de agricultura ecologică, menită să stimuleze şi să ajute micii fermieri.

Principalul subiect de discuţie a fost lansarea proiectului pilot al unor staţii de epurare 100% ecologice în zece sate din judeţele Mureş, Braşov, Sibiu şi Harghita, de acesta urmând să beneficieze peste 8.500 de locuitori din zona rurală.

Potrivit Ministerului Mediului, aceste staţii sunt, practic, o copie a staţiei de epurare lagunară, implementată şi inaugurată la Viscri de Prinţul Charles.

Pe de altă parte, Rovana Plumb a ţinut să-i mulţumească Prinţului Charles, în numele Guvernului de la Bucureşti, pentru "munca şi implicarea sa în proiecte din România".

Pe durata întâlnirii, în faţa reşedinţei Clarence House au protestat patru tineri care s-au recomandat studenţi români în Marea Britanie şi care au afişat pancarte cu mesaje contra proiectului minier de la Roşia Montană şi a exploatării gazelor de şist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici