Procurorii au cerut pedepse mari pentru inculpaţii din dosarul maternităţii Giuleşti. Instanţa urmează să ia o decizie

Dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti s-a finalizat, iar procurorul a cerut pedepse mari cu executare pentru cei judecaţi, în vreme ce avocaţii au cerut fie achitarea, fie condamnarea la pedepse mici cu suspendare, judecătorul de caz urmând să ia o decizie în această săptămână.

165 afișări
Imaginea articolului Procurorii au cerut pedepse mari pentru inculpaţii din dosarul maternităţii Giuleşti. Instanţa urmează să ia o decizie

Procurorii au cerut pedepse mari pentru inculpaţii din dosarul maternităţii Giuleşti. Instanţa urmează să ia o decizie (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Judecătorul a rămas, marţi, în pronunţare în acest dosar şi a arătat că va lua o decizie într-o zi destinată relaţiilor cu publicul, respectiv marţi sau joi.

Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că judecătorul cazului urmează să-şi înceapă activitatea la Tribunalul Bucureşti, astfel că ar putea lua o decizie până vineri.

Instanţa a constatat, marţi, încheiată cercetarea judecărorească în acest dosar şi a dat cuvântul acuzării şi apărării, pentru pledoariile finale.

Avocaţii celor din dosar au cerut pe rând magistratului fie achitarea clineţilor lor, fie condamnarea acestora la pedepse cu suspendare.

Avocatul asistentei Florentina Cîrstea a cerut achitarea clientei sale pe motiv că întreaga vină o poartă şeful Secţiei neonatologie a Spitalului "Panait Sârbu", medicul Adrian Ioan Toma. Acesta a arătat că nu există legătură de cauzalitate între lipsa clientei sale din salonul de unde a izbucnit incendiul si producerea efectivă a incendiului.

Avocatul a explicat că aceasta avea între sarcină supravegherea pacienţilor, nu paza salonului, şi că ceilalţi factori sunt cei care trebuiau să asigure suficienţa de personal precum şi integritatea reţelei electrice sau de altă natură tehnică a respectivului salon.

Astfel, avocatul a arătat că, în opinia sa, Cîrstea trebuie achitată sau dacă este să fie condamnată, să primească o pedeapsă cu suspendare.

Acuzarea a arătat că neglijenţa celor judecaţi în acest caz, respectiv a asistentei, a directorului spitalului şi a celorlaţi inculpaţi, a dus, printr-un concurs de evenimente nefericite, la curmarea mai multor vieţi şi la vătămarea gravă a unor nou-născuţi.

Procurorul de şedinţă a arătat că, pentru neglijenţa de care a dat dovadă şi pentru celelalte fapte de care este acuzată, asistenta Florentina Cârstea trebuie să fie condamnată la o pedeapsă cu închisoare în regim de detenţie, iar cuantumul anilor de închisoare să fie orientat spre maximum prevăzut de lege.

În acelaşi sens, procurorul a cerut pedepse orientate spre maximum pentru medicii Adrian Ioan Toma, şeful Secţiei neonatologie, şi Bogdan Marinescu, fostul manager al Spitalului "Panait Sârbu", dar şi pentru ceilalţi doi inculpaţi din dosar, respectiv şeful serviciului tehnic Vasile Dima şi electricianul Gigel Oprea.

Procurorul a arătat că toţi cei judecaţi au o vină clară şi bine definită, pentru care trebuie să răspundă în faţa legii.

Astfel, despre doctorii Toma şi Marinescu, procurorul a arătat că aceştia nu şi-au îndeplinit sarcinile ce le reveneau în calitate de oficiali ai spitalului, acesta fiind şi un motiv pentru care incendiul nu a fost prevenit şi nu a putut fi stins în cel mai scurt timp.

Totodată, procurorul a arătat că se impune despăgubirea pe latură civilă a tuturor părţilor vătămate din acest caz, sumele considerabile de bani cerute drept daune de părţi urmând să fie plătite în solidar de inculpaţii din dosar.

În 16 august 2010, au fost duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit atunci în incendiu. Două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".

Parchetul a terminat în patru luni ancheta privind incendiul produs în 16 august 2010 la Maternitatea Giuleşti. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 6 în 6 decembrie 2010, iar procesul a început în 10 ianuarie 2011.

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Panait Sârbu" pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

De asemenea, fostul manager al unităţii sanitare Bogdan Marinescu, şeful serviciului tehnic Vasile Dima, şeful Secţiei neonatologie Adrian Ioan Toma şi electricianul Gigel Oprea au fost trimişi în judecată pentru neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu".

În acea zi, potrivit planificării, era de serviciu la salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi al Secţiei neonatologie, pe o tură de 12 ore, asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea.

Potrivit procurorilor, aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă nou-născuţii aflaţi în salonul de Terapie Intensivă. Astfel, la ora 18.24, a părăsit în mod nejusitificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor, cu consecinţe extrem de grave.

Din expertiza tehnică a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza supraîncălzirii elementelor de contact ale ştecărului montat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiţionat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici