Profesorul care a predat „ora de istorie” despre familia Ritzi şi a ajuns pe facebook, SANCŢIONAT. Ce sancţiune a primit acesta

Profesorul de istorie de la Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din Petroşani, Valentin Stoica, care a predat istoria familiei Iacob-Ridzi la o lecţie transmisă pe Facebook de două eleve de clasa a XI-a va avea salariul diminuat cu 5 la sută timp de trei luni.

1038 afișări
Imaginea articolului Profesorul care a predat „ora de istorie” despre familia Ritzi şi a ajuns pe facebook, SANCŢIONAT. Ce sancţiune a primit acesta

Profesorul care a predat „ora de istorie” despre familia Ritzi şi a ajuns pe facebook, SANCŢIONAT (Imagine: Andrei Spirache/ Mediafax Foto)

Directorul Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida”, Camelia Paraschiv, a declarat miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că sancţiunea de diminuare a salariului cu cinci la sută pentru trei luni a fost aprobată în Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare.

„Consiliul de Administraţie a decis, în urma analizei raportului întocmit de comisia de disciplină, sancţionarea domnului profesor cu 5 la sută pentru o perioadă de trei luni”, a declarat Camelia Paraschiv.

Directorul a precizat, totodată, că ancheta în cazul cadrului didactic a fost extinsă la toate clasele la care Valentin Stoica predă tocmai pentru a fi stabilit un cadru corect de analiză a activităţii la clasă.

La începutul săptămânii, Consiliul profesoral de la Colegiul din Petroşani a decis mutarea disciplinară într-o clasă paralelă, dar şi scăderea mediei la purtare pentru cele două eleve care au postat pe facebook ora de istorie, în care dascălul „preda” istoria familiei Iacob-Ritzi.

Inspectorul şef al ISJ Hunedoara, Maria Ştefănie, a declarat, la rândul său, că la nivelul instituţiei şcolare în care a avut loc incidentul vor fi intensificate inspecţiile la ore.

În urmă cu câteva săptămâni, o oră de istorie a profesorului Valentin Stoica a fost transmisă live pe contul de Facebook al unei eleve. Fata şi colega ei de bancă dialogau cu mediul virtual în timp ce cadrul didactic preda o lecţie de istorie în care, la un capitol legat de “Stat şi puterea lui legislativă şi executivă”, a exemplificat cu pasaje din istoria contemporană, pasaje care vizau familia primarului din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, şi a soţiei lui, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob- Ridzi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici