Prognoza METEO. Urmează câteva zile cu fenomene extreme. Cum ne poate afecta vremea sănătatea

  • Vreme este deosebit de caldă pentru această perioadă
  • Urmează fenomene meteorologice extreme, pe arii restrânse vor fi căderi de grindină şi cantităţi de apă însemnate
  • Schimbările bruşte de temperatură ne afectează atât sănătatea, cât şi buna dispoziţie
1293 afișări
Imaginea articolului Prognoza METEO. Urmează câteva zile cu fenomene extreme. Cum ne poate afecta vremea sănătatea

Prognoza METEO. Urmează câteva zile cu fenomene extreme. Cum ne poate afecta vremea sănătatea

 

Vremea deosebit de caldă din aceste zile va fi urmată de fenomene extreme, anunţă meteorologii.
 
„În Câmpia de Vest şi în Câmpia Română temperaturile vor ajunge chiar şi la 28 de grade Celsius. Cele mai călduroase zile ar putea fi însă luni şi marţi, cu temperaturi maxime ce pot să se apropie de 30 de grade Celsius în bună parte din ţară, dar mai ales în partea de sud şi vest a ţării. Această evoluţie aduce însă şi apariţia fenomenelor meteo extreme”, spune Elena Mateescu, Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM).
 
Vremea se va răci în partea de vest, centru şi nord a ţării, lucru care va determina apariţia fenomenelor extreme. 
 
„Vorbim de temperaturi care nu depăşesc 17 grade la nivelul maxim. (...) Vor fi ploi sub formă de aversă cu caracter torenţial, izolat căderi de grindină, intensificări ale vântului. Până în jurul datei de 15-16 mai vorbim de o alternanţă de zile călduroase întrerupte brusc de răciri. (...) În ultimii ani observăm o mai mare frecvenţă şi intensitate a acestor fenomene”, a declarat directorul ANM, în direct la RTV.   
 
„Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari, cu rafale în general de 70-90 km/h, precum şi, temporar, în regiunile estice, vestice şi centrale, cu viteze de 40-50 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade”, a mai declarat aceasta. 
 
Medicii spun că schimbările bruşte de temperatură ne afectează atât sistemul imunitar, cât şi starea de spirit. Trecerile bruşte de la temperaturi ridicate la frig, ploaie şi vreme mohorâtă dau peste cap funcţionarea organismului şi afectează în special copiii, persoanele anemice, bătrânii şi bolnavii cronici. 
 
„Vremea instabilă influenţează şi starea de spirit. De la reumatism, dureri de cap şi migrene insuportabile, până la probleme ale pielii, organismul nostru suferă un şoc atunci când este expus schimbărilor bruşte de temperatură. Mişcarea zilnică (20-30 minute de exerciţii fizice pe zi), combinate cu o alimentaţie echilibrată, din care să nu lipsească fructe şi legume de sezon, care conţin vitamine şi minerale esenţiale, contribuie la menţinerea unui organism sănătos, gata să lupte împotriva factorilor externi”, informează Direcţia de Sănătate Publică Gorj.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici