PROGNOZA METEO: Vreme de iarnă înainte de Crăciun. Ce temperaturi vor fi joi şi vineri

Joi, vremea se va apropia de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros în sudul, centrul şi estul ţării şi parţial noros în rest, anunţă Administraţia Naţională a Meteorologiei.

1189 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Vreme de iarnă înainte de Crăciun. Ce temperaturi vor fi joi şi vineri

PROGNOZA METEO: Vreme de iarnă înainte de Crăciun. Ce temperaturi vor fi joi şi vineri

Temporar va ninge în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi a Dobrogei, iar pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei.

Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării. În celelalte regiuni izolat va fulgui. Temperaturile maxime se vor situa între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, posibil mai scăzute doar în depresiuni.

În Bucureşti cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge, îndeosebi în cursul după-amiezii şi la începutul nopţii. Vântul va sufla moderat şi cu unele intensificări.

Temperatura maximă va fi de 1-2 grade, iar cea minimă va fi între -3 şi -2 grade.

Vineri, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în regiunile estice şi sud-estice, unde pe arii restrânse, cu precădere pe litoral şi în Deltă va mai ninge slab. Vântul va avea unele intensificari în Dobrogea, Bărăgan şi Moldova.

Temperaturile maxime se vor situa între -4 şi 4 grade, iar cele minime, mai coborâte decât în noaptea precedentă, vor fi cuprinse între -11 şi -3 grade, mai scăzute în depresiuni.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici