Proiect: avocatul ar putea reprezenta cetăţeanul în relaţia cu Starea civilă

Cetăţenii vor putea fi reprezentaţi şi de avocat, în baza unei împuterniciri avocaţiale, în relaţia cu Starea civilă, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament. „Se debirocratizează, astfel, relaţia dintre cetăţean şi stat”, afirmă deputatul Brian Cristian.

200 afișări
Imaginea articolului Proiect: avocatul ar putea reprezenta cetăţeanul în relaţia cu Starea civilă

Proiect: avocatul ar putea reprezenta cetăţeanul în relaţia cu Starea civilă

„Pe actuala formă a Legii privind actele de stare civilă (nr. 119/1996), o persoană, dacă doreşte să-şi schimbe numele sau trebuie să-şi modifice statutul civil şi nu poate să se prezinte personal pentru depunerea actelor necesare, nu poate să apeleze la serviciile unui avocat decât dacă îi face o procură specială, la notar”, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Proiectul USR dă şi avocaţilor dreptul să-i reprezinte pe cetăţeni în relaţia cu serviciile de Stare civilă, în baza împuternicirii avocaţiale.

„Se debirocratizează, astfel, relaţia dintre cetăţean şi stat, pentru că cetăţeanul nu va mai trebui să efectueze mai multe operaţiuni juridice, în speţă să contacteze un avocat pentru a-l ajuta în rezolvarea problemei, să încheie un contract de asistenţă juridică, să se prezinte la notar pentru a acorda procură specială avocatului şi, ulterior, avocatul să-l reprezinte în faţa autorităţii sau instituţiei publice în baza procurii notariale.

Mai mult decât atât, oferind avocatului dreptul de a-şi reprezenta clientul în baza împuternicirii avocaţiale, se uşurează şi munca funcţionarilor serviciilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaşte şi înţelege mult mai bine dispoziţiile şi implicaţiile legii, spre deosebire de o persoană fără pregătire juridică”, declară deputatul USR Brian Cristian.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
proiect,
brian,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici