Proprietarii de spaţii comerciale "abandonate" din centrul Capitalei ar putea fi OBLIGAŢI să le închirieze sau să le igienizeze

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că se gândeşte la un regulament prin care să oblige proprietarii de spaţii comerciale din centrul Bucureştiului fie să le închirieze, fie să le amenajeze astfel încât să nu mai aibă aspect de spaţii abandonate.

1198 afișări
Imaginea articolului Proprietarii de spaţii comerciale "abandonate" din centrul Capitalei ar putea fi OBLIGAŢI să le închirieze sau să le igienizeze

Proprietarii de spaţii comerciale din centrul Capitalei, obligaţi să le închirieze sau să le igienizeze (Imagine: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO)

"Ne gândim la un regulament astfel încât proprietarii care deţin spaţii comerciale în zonele centrale ale Capitalei să nu aibă voie să le ţină neînchiriate, sau dacă le ţin neînchiriate, să amenajeze acele vitrine. Pentru că dacă mergeţi acum pe Calea Victoriei, pe bulevardul Magheru, sau în Centrul Vechi, oraşul pare că este bombardat, pare că este părăsit. Mi s-a spus că foarte multe spaţii nu s-au mai închiriat fiindcă preţul este foarte ridicat, dar cei care au astfel de spaţii în zona centrală au şi o responsabilitate civică, au o responsabilitate faţă de Bucureşti. Dacă tot nu închiriază acele spaţii şi ţin la tariful ridicat, măcar să le amenajeze", a declarat Gabriela Firea.

Primarul General al Capitalei a mai precizat că a mers, împreună cu Poliţia Locală şi reprezentanţi ai Administraţiei Domeniului Public, şi a fotografiat spaţiile comerciale abandonate şi zonele insalubre din centrul Bucureştiului pentru a le demonstra proprietarilor acestor spaţii aspectul dezolant al acestor incinte.

De asemenea, edilul a cerut curăţarea de urgenţă a zidurilor clădirilor istorice care au fost vandalizate cu grafitti şi a precizat că în parcuri ALPAB va amenaja zone unde tinerii vor putea picta cu spary-uri colorate şi chiar ar putea fi organizate concursuri de desene stradale.

Totodată, Gabriela Firea a anunţat demararea curăţeniei de primăvară în Capitală, iar la comandamentul convocat miercuri la Primăria Generală s-a stabilit, împreună cu primarii de sector, firmele de salubritate şi administraţiile din subordine, un calendar de intervenţie pentru spălarea străzilor, trouarelor şi aleilor din parcurile din Bucureşti. De asemenea, se vor recondiţiona băncile de lemn din parcuri, se vor face reparaţii în zonele de joacă pentru copii şi se va începe, de la mijlocul lunii martie, o amplă campanie de asfaltare. Reprezentanţii Administraţiei Străzilor au anunţat că asfaltările se vor face doar noaptea, pentru a nu încurca traficul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici