Protest în Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, unde o fetiţă a fost luată cu mascaţii pentru adopţie | VIDEO

Un protest are loc, vineri seara, în Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, unde o fetiţă de 8 ani a fost luată cu mascaţii din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.

1924 afișări
Imaginea articolului Protest în Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, unde o fetiţă a fost luată cu mascaţii pentru adopţie | VIDEO

Protest în Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, unde o fetiţă a fost luată cu mascaţii pentru adopţie

Oamenii s-au adunat pe marginea drumului şi protestează paşnic.

Unii au afişe cu mesaje precum „Sorina merită un loc în România, alături de familia ei”, „Lăsaţi-o pe Sorina să decidă” sau „Sorina are o familie şi centrele sunt pline de orfani”.

„Am ajuns să fim martorii abuzurilor făcute de angajaţii statului pe care îi plătim, asupra copiilor noştri. Toţi trebuie să ieşim să luptăm pentru Sorina”, scrie un utilizator Facebook.

Fetiţa a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America.

Procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi şi a efectuat percheziţia domiciliară. Controlul e efectuat de serviciul unde activează Kovesi.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus la data de 21 iunie 2019 efectuarea de verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind împrejurările şi modalitatea în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a exercitat supravegherea cercetării penale în cauza mediatizată, inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de efectuare a percheziţiei domiciliare din ziua de 21 iunie 2019”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici