Proteste la exploatarea de huilă Lonea. Minerii din două schimburi s-au blocat în subteran

Minerii din două schimburi de la exploatarea de huilă Lonea s-au blocat în subteran, joi, iar cei de la Vulcan au intrat cu întârziere în schimbul de dimineaţă, după ce sindicatele nu au reuşit să ajungă la o înţelegere cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara privind primele de Paşte.

1401 afișări
Imaginea articolului Proteste la exploatarea de huilă Lonea. Minerii din două schimburi s-au blocat în subteran

Proteste la exploatarea de huilă Lonea. O parte a minerilor s-au blocat în subteran (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

UPDATE 14:30 - Protestul minerilor de la Lonea s-a încheiat; ortacii au acceptat prime de Paşte de 250 de lei

Cei peste 60 de mineri de la exploatarea de huilă Lonea, care se blocaseră în subteran, au renunţat la forma de protest, după ce, în urma negocierilor dintre sindicalişti şi conducerea Complexului Energetic Hunedoara, s-a stabilit ca aceştia să beneficieze de prime de Paşte în valoare de 250 de lei.

Preşedintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că minerilor le vor fi acordate prime de Paşte în valoare de 250 de lei. Ortacii urmează să primească banii vineri.

"Ca urmare a negocierilor purtate în cursul zilei de astăzi (joi - n.r.), am încheiat un protocol cu administraţia Complexului Energetic Hunedoara. Minerii vor primi tichete cadou în valoare de 250 de lei, ca primă de Paşte, până vineri. De asemenea, vor fi acordate tichetele cadou restante de luna trecută", a declarat preşedintele Sindicatului "Muntele", Petre Nica.

Potrivit preşedintelui Sindicatului "Muntele", Petre Nica, peste 60 de mineri din schimburile trei şi patru de la Mina Lonea au refuzat să iasă din subteran după programul de lucru.

El a precizat că ortacii sunt nemulţumiţi că prima de Paşte, de 230 de lei care se oferă sub formă de tichete cadou, prevăzută în contractul colectiv de muncă este mult mai mică decât cea de anul trecut, de 400 de lei, tot sub formă de tichete cadou.

”Oamenii consideră că primele de Paşte au fost înjumătăţite şi au ales această formă de protest pentru a atrage atenţia asupra problemelor. Minerii care intră în subteran nu sunt vinovaţi de faptul că managementul a fost deficitar şi că anul 2014 a fost încheiat cu multe minusuri, motiv pentru care ministrul (ministrul Energiei, Andrei Gerea - n.r.) a schimbat conducerea Complexului Energetic Hunedoara”, a declarat Petre Nica.

Potrivit lui Nica, miercuri seară au avut loc discuţii între sindicalişti şi conducerea CEH, care are în administrare cele patru mine din Valea Jiului rămase deschise. Discuţiile au fost reluate în cursul dimineţii, însă până acum nu s-a găsit nicio soluţie.

El a precizat că, în noaptea de miercuri spre joi, directorul CEH, Constantin Jujan, şi liderul sindical al Minei Lonea, Vasile Păduraru, au intrat în subteran pentru a discuta cu minerii, însă nu au reuşit să-i convingă să renunţe la grevă.

Nica a precizat că şi minerii de la Vulcan au refuzat să intre în mină, dar în urma discuţiilor avute cu liderul de sindicat au acceptat să înceapă lucrul.

În cele patru exploatări miniere rămase deschise în Valea Jiului mai lucrează 4.500 de ortaci, dintre care 3.500 în subteran, restul fiind personal auxiliar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici