Conform BNS, toți cei 140 de angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Vrancea, structură aflată în subordinea Administrației Naționale „Apele Române”, au întrerupt activitatea marți dimineață, între orele 9:00 și 11:00, într-un protest spontan organizat față de politicile salariale din instituție.
În intervalul respectiv, toate activitățile specifice au fost complet sistate.
Protestatarii au afișat pe ușa de intrare salariile considerate „nesimțite” în comparație cu munca depusă, ca formă de exprimare a nemulțumirii.
Totodată, în numele Sindicatului, a fost trimisă o scrisoare de protest către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin care sunt contestate deciziile recente privind salarizarea și condițiile de muncă.
Mișcări similare de protest au avut loc și la SGA Bacău, unde, începând cu ora 10:00, angajații au oprit activitatea pentru două ore.
Surse sindicale susțin că astfel de acțiuni ar putea continua și în alte filiale din țară, inclusiv la „Apele Române” – Administrația Centrală din București.