Protestul anti-restricţii de luni a atras sancţiuni. Amenzi de peste 70.000 de lei aplicate la Galaţi, unde 6 jandarmi au fost agresaţi

  • Şase jandarmi au fost loviţi cu pietre, sticle şi petarde în timpul protestului care a avut loc în Galaţi luni seara.
  • Amenzile depăşesc 70.000 de lei.
  • Identificarea participanţilor continuă.
121 afișări
Imaginea articolului Protestul anti-restricţii de luni a atras sancţiuni. Amenzi de peste 70.000 de lei aplicate la Galaţi, unde 6 jandarmi au fost agresaţi

Potrivit Jandarmeriei Galaţi, şase jandarmi au fost loviţi în tibie şi în umăr, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Peste 1.000 de persoane au protestat luni seara faţă de restricţiile impuse de autorităţi pe străzile centrale ale oraşului.

Jandarmii au dat luni 48 de amenzi în valoare de 72.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie, participarea la mitinguri, demonstraţii, circulaţia în locurile şi în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă, proferarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă şi tulburarea fără drept a liniştii locuitorilor.

„La protestul ce a avut loc ieri, în municipiul Galaţi au fost extrase din mulţime 5 persoane care au fost conduse la autospecialele jandarmeriei unde au fost sancţionate contravenţional pentru proferarea de injurii şi ameninţări cu acte de violenţă, nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, circulaţia pietonală în intervale orare interzise sau restrânse”, a transmis Jandarmeria Galaţi.

Jandarmii continuă identificarea participanţilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici