Rafila: Restaurantele, mai ales cele care nu au terase, probabil vor întârzia cu deschiderea

  • Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a afirmat, luni, că restaurantele, mai ales cele care funcţionează în spaţii închise şi nu au terase, vor întârzia cu redeschiderea
  • După 15 mai, hotelurile ar putea să îşi reia activitatea
  • „Probabil, de îndată ce circulaţia se va redeschide şi unităţile hotliere vor fi deschise, concediile cu familia nu pot fi împiedicate”, a declarat Rafila
3177 afișări
Imaginea articolului Rafila: Restaurantele, mai ales cele care nu au terase, probabil vor întârzia cu deschiderea

Rafila: Restaurantele probabil vor întârzia cu deschiderea

„Probabil, de îndată ce circulaţia se va redeschide şi unităţile hotliere vor fi deschise, concediile cu familia nu pot fi împiedicate. Probabil vor fi mai mult în ţară decât în afara ţării, pentru că vedeţi că fiecare stat adoptă o politică distinctă în ce priveşte primirea persoanelor străine ce vin din străinătate. Va fi o problemă legată de accesul la unităţile de alimentaţie publică pentru că probabil că restaurantele, cel puţin în formatul pe care îl cunoaştem noi, vor întârzia cu deschiderea, mai ales cele care funcţionează în spaţii închise exclusiv şi nu au terase”, a afirmat, marţi, la Digi 24, Alexandru Rafila.

Preşdintele SRM a mai spus că, în perioada verii, vor fi luate măsuri în funcţie de situaţia epidemiologică.

Din 15 mai ar putea fi redeschise hotelurile din România, potrivit unui anunţ recent al premierului Ludovic Orban.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici