Raportul studenţilor despre învăţământul superior, concluzii dure: Propagandă politică şi neconectare la piaţa muncii

Planurile de învăţământ ale facultăţilor nu sunt adaptate la cerinţele de pe piaţa muncii, mediul universitar este afectat de propaganda politică, deşi aceasta este interzisă, arată studenţii din Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), în raportul pe anul 2017-2018.

711 afișări
Imaginea articolului Raportul studenţilor despre învăţământul superior, concluzii dure: Propagandă politică şi neconectare la piaţa muncii

Raportul studenţilor despre învăţământul superior, concluzii dure: Propagandă politică şi neconectare la piaţa muncii

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a lansat Raportul naţional pe anul universitar 2017-2018, privind respectarea Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului în instituţiile de învăţământ superior de stat din ţară, document care oferă o imagine detaliată a situaţiei existente în învăţământul superior.

Documentul analizează atât gradul de implementare la nivel local al prevederilor documentului naţional, precum şi gradul de respectare a drepturilor şi obligaţiilor studenţilor. Adoptat la propunerea ANOSR, după negocieri ce au durat peste 5 ani, Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului este actul normativ care reglementează toate drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile studenţilor înmatriculaţi în universităţile din România şi reprezintă prima iniţiativă legislativă exclusiv studenţească, iar aria sa de aplicabilitate este valabilă atât în universităţile de stat, cât şi în cele private, scrie asociaţia pe pagina sa.

La 7 ani de la emiterea codului ”încă există instituţii de învăţământ superior de stat care nu au adoptat un astfel de document propriu”, spun studenţii de la ANOSR.

Aproape un sfert (22,22%) dintre universităţile de stat din România nu le oferă, la acest moment, acces public online studenţilor la un Cod universitar al drepturilor şi obligaţiilor studentului sau nu l-au adoptat.

În numeroase cazuri, instituţiile de învăţământ superior au înţeles prin adoptarea unui Cod propriu trunchierea celui existent la nivel naţional, din documentele a peste 10% dintre universităţi fiind omise mai mult de jumătate dintre prevederile cuprinse în varianta de referinţă naţională, scrie ANOSR pe site-ul său.

Studenţii fac şi un inventar pe scurt al neregulilor din sistemul de învăţământ superior care s-au accentuat de la raportarea precedentă.

Participare scăzută la procesul de revizuire

Studenţii reclamă participarea lor scăzută în procesul de revizuire al planurilor de învăţământ, precum şi neadaptarea şi neactualizarea acestor planuri cu cerinţele curente ale pieţei muncii, fără o consultare cu absolvenţii. Acesta este motivul pentru care ei cer introducerea explicită în Legea educaţiei naţionale a prevederilor care reglementează componenţa structurilor de conducere din instituţiile de învăţământ superior şi prezenţa studenţilor în ele într-un procent de minimum 25% şi în Consiliile departamentelor.

Evaluarea cadrelor didactice de către studenţi nu este abordată pe cât de riguros ar fi recomandat, mai spune ANOSR. Studenţii nu sunt încurajaţi să participe la aceste evaluări sau nu pot evalua deloc, rapoartele cuprinzând rezultatele centralizate pentru fiecare profesor în parte nu sunt publicate în peste 60% dintre universităţile analizate, iar efectele reale ale acestor demersuri asupra procesului educaţional din universităţile româneşti sunt departe de a apărea prea curând, în lipsa creării şi dezvoltării unei culturi a evaluării, mai arată reprezentanţii studenţilor.

Propaganda politică este încă prezentă în universităţi, deşi este interzisă, iar persoane care ocupă funcţii de conducere în universităţi deţin simultan şi diverse alte funcţii politice, transmite asociaţia studenţilor. Acesta este motivul pentru care studenţii cer ”revizuirea cadrului legislativ în direcţia incompatibilităţii dintre funcţiile de conducere din mediul academic şi funcţiile politice.”

O altă problemă semnalată de studenţi este subfinanţarea sistemului de învăţământ superior, care determină universităţile să le solicite studenţilor, în continuare, taxe nejustificate sau ilegale pentru diverse documente garantate a fi eliberate gratuit de actele normative aflate în vigoare.

Necumularea burselor sociale cu alte tipuri de burse

O altă situaţie nefavorabilă pentru studenţi în anul universitar 2017-2018 este necumularea burselor sociale cu alte tipuri de burse. Deşi începând cu luna martie 2017, a fost crescut fondul de burse cu o suplimentare de peste 142% faţă de anul anterior, iar cuantumul minim al burselor sociale la nivel naţional a devenit 578 lei/lună, concomitent cu aceste măsuri au intervenit universităţile permit cumularea doar în limita fondurilor disponibile de la bugetul de stat, iar de cele mai multe ori, acestea sunt insuficiente.

Vizibilitatea şi accesibilitatea Centrelor de Consiliere şi Orientare în Carieră rămân şi în acest an universitar unele dintre punctele slabe ale acestora. Deşi serviciile oferite sunt considerate accesibile, studenţii nu cunosc existenţa lor, spune ANOSR în raportul său. În lipsa unei promovări corespunzătoare a acestor servicii, precum şi a resursei umane calificate pentru activitatea de consiliere, aceste centre nu îşi pot atinge corespunzător scopul pentru care au fost create, reclamă reprezentanţii studenţilor în raportul lor.

Studenţilor cărora nu li se poate asigura cazare în căminele universităţilor nu li se acordă subvenţiile de care pot beneficia ca sprijin compensatoriu.

Acordarea de credite pentru activităţile de voluntariat este privită cu reticenţă de mai mult de jumătate dintre universităţi, acestea neavând implementată o procedură sau o metodologie în acest sens. Mai mult decât atât, chiar şi acolo unde există, aceasta este limitativă, activităţile desfăşurate în cadrul organizaţiilor studenţeşti nefiind luate în calcul, ci doar cele din cadrul programelor iniţiate de universităţi, se mai scrie în raport.

Deşi au implementat proceduri specifice, universităţile supun studenţii unui lung şir de acţiuni birocratice în procesul de contestare a notelor, urmate în unele cazuri şi de repercursiuni asupra celor ce îşi exercită acest drept, se arată în document.

Mecanismele şi procedurile de sesizare a abuzurilor sunt în continuare neaduse la cunoştinţa studenţilor; aceştia nu sunt educaţi în spiritul semnalării abuzurilor şi nici nu sunt încurajaţi în acest sens. Universităţile nu sunt pregătite să asigure infrastructură, metode alternative sau resurse educaţionale adaptate nevoilor studenţilor cu dizabilităţi şi se află mai mult în poziţia de a le îngreuna procesul de incluziune socială decât în cea de a îl facilita.

Delegarea reprezentanţilor organizaţiilor studenţeşti în structurile de conducere ale universităţilor este în continuare o procedură inaccesibilă în aproape jumătate dintre instituţii.

„Deşi este al şaptelea an de când a fost reglementat la nivel naţional Codul Drepturilor şi Obligaţiilor Studentului, acesta este dovada că universităţile din România nu au înţeles principiile de funcţionare ale autonomiei universitare. Este dezamăgitor că aproximativ un sfert dintre universităţile de stat nu au publicat sau adoptat, încă, un Cod al Drepturilor şi Obligaţiilor Studentului propriu sau faptul că doar 11 universităţi au preluat integral prevederile reglementate la nivel naţional. Acţiunile noastre nu sunt în zadar: din răspunsurile colegilor noştri putem observa că se fac progrese în ceea ce priveşte respectarea drepturilor studenţilor în universităţi, dar există în continuare probleme foarte mari. Se remarcă o participare scăzută a studenţilor în procesele de revizuire a planurilor de învăţământ, incluziunea studenţilor cu diverse dizabilităţi este deficitară, universităţile nefiind pregătite să le asigure acestora nici infrastructură, nici resursele necesare pentru un act educaţional de calitate sau încă li se percep taxe nejustificate, ba chiar ilegale studenţilor pentru diverse documente garantate a fi eliberate gratuit”, spune Petrişor Laurenţiu Ţucă, preşedinte ANOSR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici