Realitatea crudă: În România sunt 90.000 de copii care au ambii părinţi plecaţi din ţară

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, la nivelul întregii ţări, sunt aproximativ 90.000 de copii care au ambii părinţi plecaţi în străinătate.

459 afișări
Imaginea articolului Realitatea crudă: În România sunt 90.000 de copii care au ambii părinţi plecaţi din ţară

În România sunt 90.000 de copii care au ambii părinţi plecaţi din ţară

"Este o întrebare grea. Clar, avem aceste situaţii pe fiecare direcţie generală în parte din fiecare judeţ. La nivel de ţară, avem 90.000 de astfel de copii înregistraţi, care sunt cu ambii părinţi plecaţi. Noi, ca autorităţi, nu ne dorim acest lucru ( şi copii să plece din ţară -n.r.), de aceea avem această frământare şi tot ceea ce înseamnă măsurile acestea de încurajare a forţei de muncă, de posibilitatea de a creşte cât mai mult masa salarială, de aceea avem parteneriate, memorandumuri transformate în legi, de exemplu, cu tot ceea ce înseamnă patronatele în construcţii din România, pentru un salariu minim superior", a declarat ministrul Muncii.

Marius Budăi a precizat că autorităţile încearcă, prin tot felul de programe, dar şi prin crearea de locuri de muncă, să-i oferteze pe românii plecaţi în străinătate la muncă să se întoarcă în ţară.

"Încercăm să realizăm burse ale locurilor de muncă, dezamăgirea mea e că nu am putut în februarie deoarece piaţa nu a fost pregătită, avem în acest moment peste 300 de locuri de muncă postate pe Eures, pe site-ul nostru, al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă. Avem totuşi o bucurie, peste 50 de contracte, 50 de persoane care au încheiat contracte deja se vor întoarce în ţară, din aceste 300 de locuri de muncă. Am discutat chiar acum două zile cu patronatele şi sindicatele din construcţii şi aşteptăm încă o nouă centralizare de la dumnealor ca atunci când ajungem la 600-700-1.000 de locuri de muncă, lucru care se va întâmpla într-o săptămână sau două, voi delega un secretar de stat ca împreună cu Ministerul Românilor de Pretutindeni, patronatele şi sindicatele din construcţii, cu ataşaţii noştri din diferite ţări europene, mai mult decât bursa locurilor de muncă , vom merge acolo, la ei. Şi atunci patronatele şi sindicatele îşi vor prezenta oferta de muncă", a completat ministrul Muncii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici