„Candidaţii care în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale (denumit în continuare M.E.N.) beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea probelor scrise de evaluare a cunoştinţelor, pe locurile finanţate de la bugetul de stat, dacă au fost declaraţi „apt” sau, după caz, „promovat”, la probele eliminatorii şi îndeplinesc celelalte condiţii legale şi criterii specifice pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale M.A.I”, se arată în regulament.
Totodată, aceeaşi prevedere se aplică şi candidaţilor care în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii, respectiv premiile I, II, III, menţiune, la olimpiadele şcolare naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale, la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoştinţelor pentru facultăţile unde se înscriu, precum şi copiii poliţiştilor/ personalului militar rănit sau decedat într-un accident de muncă.
Potrivit regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” în 2018, publicat pe site-ul instituţiei, concursul de admitere la Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi va avea loc în perioada 31 iulie – 24 august 2018. Concursul are două etape: proba eliminatorie care constă în evaluarea medicală şi evaluarea performanţei fizice şi probele scrise.
Citeşte şi: ALERTĂ ANM: Temperaturile încep să scadă. Ninge duminică în Muntenia, vestul Dobrogei şi în Bucureşti/ Cod galben de ceaţă în şase judeţe
Citeşte şi: Angajat al Penitenciarului Poarta Albă, prins când îşi transporta bunicul încătuşat în portbagaj
Citeşte şi: RECHIZITORIU DNA: Extensia contractului Microsoft, ilegală. Calculatoarele din şcoli aveau deja licenţe
Citeşte şi: GRIPA a mai făcut o victimă: O femeie din Bucureşti a murit din cauza virusului gripal. Numărul deceselor a ajuns la 17
Citeşte şi: BĂTAIA de la B1 TV | Mihai Goţiu: Voi cere o sumă prohibitivă în procesul cu Palada, ca să nu se mai facă politică cu pumnul
Citeşte şi: Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, audiat la Poliţie: Sunt doi angajaţi care spun că nu şi-au luat banii. E fals. Au fost şi în concediu
Citeşte şi: Fostul prim-adjunct al şefului SRI, Florian Coldea, va PREDA cursuri de Securitate Globală la Universitatea de Vest Timişoara. Decan: Studenţii să intre în contact cu cineva care are experienţă în domeniu