REPORTAJ: La ce trucuri apelează părinţii pentru înscrierea copiilor în clasa întâi şi pregătitoare

Sute de părinţi din Capitală care au aşteptat cuminţi etapa a doua de înscrieri în clasa pregătitoare şi în clasa I, întrucât au ales altă şcoală decât cea de circumscripţie, au avut luni dimineaţa o mare surpriză: locurile în unităţile preferate s-au epuizat sau trebuie păstrate pentru altă etapă.

4194 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: La ce trucuri apelează părinţii pentru înscrierea copiilor în clasa întâi şi pregătitoare

REPORTAJ: La ce trucuri apelează părinţii pentru înscrierea copiilor în clasa întâi şi pregătitoare (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)

Ministerul Educaţiei a anunţat în februarie un calendar riguros de înscriere în clasa pregătitoare şi în clasa I, desfăşurat în patru etape, prima fiind aceea în care aveau loc înscrieri în unităţile de circumscripţie.

Datele transmise de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) înaintea înscrierilor erau îmbucurătoare.

Şcolile cunoscute de ani ca fiind suprasolicitate aveau locuri multe, iar în circumscripţie erau recenzaţi câţiva copii, mult sub numărul de locuri acordat prin cifra de şcolarizare. Este exemplul de la Şcoala 56, unde erau 53 de copii recenzaţi şi 175 de locuri. La fel era situaţia şi la Şcoala 11, 97 sau "Jean Monnet".

Dar cu totul altfel au decurs lucrurile în primele zile după începerea înscrierilor. Astfel, la Şcoala 56, cele 175 de locurile au fost ocupate imediat, iar ISMB a fost obligat să suplimenteze cu 50 numărul de locuri.

Unitatea a avut 75 de locuri la clasa pregătitoare şi 150 la clasa I, fără să fi început etapa a II-a. După prima etapă de înscrieri, la clasa pregătitoare au fost ocupate toate cele 75 de locuri, iar la clasa I - 139, pentru etapa a II-a fiind 11 locuri, potrivit site-ului ISMB, deşi angajaţii unităţii anunţă că nu mai au niciun loc.

Acest număr mare de înscrişi mult peste cel recenzat este rezultatul schimbărilor de domiciliu.

Părinţii şi-au schimbat domiciliul pe străzi arondate Şcolii 56, astfel că ISMB s-a văzut obligat să suplimenteze numărul de clase ca să cuprindă toţi copiii care locuiesc legal pe străzile arondate unităţii.

ISMB a mai anunţat în luna februarie că la Şcoala 11, din sectorul 1 al Capitalei, sunt doar cinci copii recenzaţi, iar unitatea de învăţământ are o sută de locuri. În etapa I au fost înscrişi însă 48 de copii în clasa pregătitoare şi 94 în clasa I, iar numărul de locuri suplimentat. Astfel că în clasa pregătitoare sunt 75 de locuri şi 125 pentru clasa I.

Deşi scriptic ar mai fi locuri, pe site-ul ISMB apar, pentru etapa a II-a, doar 22 de locuri la clasa pregătitoare, cele de la clasa I fiind păstrate pentru cei din circumscripţie care au optat pentru alte şcoli, deşi locuiesc pe străzi arondate Şcolii 11 şi care ar putea reveni în altă etapă de înscriere.

De asemenea, la Şcoala 79, ISMB anunţa 175 de locuri şi 39 de copii arondaţi cirumscripţiei.

În prima etapă, şcoala a anunţat 175 locuri în clasa I şi 125 la pregătitoare. Pe aceste locuri au fost înscrişi 97 la pregătitoare şi 144 la clasa I, iar pentru etapa a II-a ar mai fi 18 locuri la pregătitoare şi 20 la clasa I.

O situaţie specială apare la Colegiul german "Goethe", unde pentru învăţământul obişnuit nu este niciun loc. Cu toate acestea, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, spunea că în şcoală se poate înscrie orice copil, chiar dacă nu este vorbitor de germană. Pentru clasa maternă-germană, în clasa pregătitoare sunt 150 de locuri şi pentru clasa I o sută de locuri.

În prima etapă au fost înscrişi 125 în pregătitoare şi 146 în primar. Pentru etapa a II-a ar mai fi patru locuri.

Problemele de la înscrierea la Colegiul Goethe depăşesc toate aşteptările, spune o familie care îşi caută dreptatea la Inspectoratul Şcolar al Capitalei.

"Avem fetiţa care a urmat grădiniţa de stat în limba germană. Am aşteptat etapa a II-a, întrucât ni s-a spus că în prima etapă vor fi înscrişi doar cei de etnie germană. Astăzi (luni-n.r.) am aflat că nu mai sunt locuri. Părinţii au apelat la tot felul de trucuri, au mers la notariat şi au declarat pe propria răspundere că sunt etnici germani, alţii au divorţat întrucât unul dintre criterii era acela ca micuţul să provină din familii monoparentale sau au schimbat domiciliul ca să locuiască în zona arondată şcolii. Noi care am fost corecţi, am pierdut. Este normal ?", spun părinţii care speră să găsescă un loc pentru fetiţa lor cu ajutorul Inspectoratului Şcolar al Capitalei.

"Cred că este mai uşor să înscriem fetiţa în Germania decât aici", a adăugat mama copilului.

Autorităţile sunt neputincioase în faţa acestor situaţii, "legale" la prima vedere. Părinţii fac dovada domiciliului în zona arondată şcolii şi se declară etnici germani pe propria răpundere.

Primăria sectorului 1 Bucureşti anunţa că peste o mie de familii şi-au schimbat domiciliul, majoritatea să fie aproape de anumite şcoli. Asta numai în sectorul 1, celelalte sectoare nerăspunzând solicitărilor adresate în acest sens.

Apoi, dacă în Capitală, conform calendarului înscrierii în clasa pregatitoare şi clasa I pentru anul şcolar 2012/2013, în prima etapă au fost înscrişi deja 5.650 de copii în clasa pregătitoare şi 9.168 în clasa I, şi ar mai fi disponibile încă 7.201 locuri - dintre care 3.063 pentru clasa pregătitoare şi 4.138 pentru clasa I - autorităţile sunt relaxate. Părinţii, nu. Şansa de a-şi înscrie copilul legal în şcoala pe care o doresc a dispărut. Cei corecţi ar fi trebui să recurgă şi ei la trucul schimbării domiciliului sau al divorţului ca să-şi vadă înscrişi copii într-o şcoală mai bună în etapa viitoare.

Fostul ministru Daniel Funeiu anunţa în luna ianuarie că "este fundamental să se dea cât mai multă libertate părinţilor în alegerea şcolilor şi să se asigure transparenţa modului de înscriere".

"Prin procedurile din acest an exact acest lucru îl înfăptuim: transparenţă şi o implicare cât mai mare a părinţilor asupra viitorului copilului lor. Şcolile vor trebui să intre în competiţie pentru elevi, ceea ce este un lucru benefic, ele vor fi obligate să se deschidă mult mai mult către părinţi. Am dat toate dispoziţiile pentru ca şcoala să meargă cât mai mult către părinţi", mai spunea ministrul Educaţiei, înainte de remanierea Guvenului Boc.

După două luni, "libertatea" şi "transparenţa" modului de înscriere sunt doar simple vorbe.

Trucurile la care au recus părinţii fac din sistemul de educaţie un troc continuu.

Unităţi supraaglomerate "legal", clase în trei şi patru schimburi ca înainte de '89 şi invazie de etnici germani sunt doar dovezi ale libertăţii şi transparenţei la înscriere pe care a contat Ministerul Educaţiei.

(Material realizat de Elvira Gheorghita, elvira@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici