REPORTAJ: Prima zi de creşă pentru fetiţa aruncată din taxi de mama ei

Fetiţa în vârstă de un an şi jumătate care în urmă cu două săptămâni a fost aruncată dintr-un taxi de mama ei, pe Podul Grant din Capitală, este dusă de tatăl ei, începând de miercuri, la o creşă din Timişoara.

940 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Prima zi de creşă pentru fetiţa aruncată din taxi de mama ei

REPORTAJ: Prima zi de creşă pentru fetiţa aruncată din taxi de mama ei (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)

După incidentul din 11 octombrie, fetiţa a fost luată de către tatăl ei, Radu Ovidiu Bugariu, cu care nu mai locuise până atunci, şi dusă într-un sat de lângă Timişoara, unde bărbatul stă singur. Acesta a lucrat timp de zece ani ca învăţător, iar acum nu mai are un loc de muncă.

Miercuri, pentru fetiţă a fost prima zi de creşă. Tatăl ei spune că a dus-o pe fetiţă la o creşă din Timişoara. Bărbatul a povestit pentru MEDIAFAX vă fetiţei îi este greu să se obişnuiască fără mama ei şi plânge frecvent de dorul acesteia.

"În primele zile de după incident, copilului i-a fost greu să se obişnuiască, mai ales că, timp de un an şi jumătate, trăise numai cu mama. Acum s-a mai obişnuit, dar are încă momente când plânge după aceasta", a spus tatăl fetiţei.

Radu Ovidiu Bugariu nu a reuşit până acum să ia legătura cu mama copilului, fosta grefieră bihoreană Antiţa Bar, care în urma incidentului a fost internată sub pază la Spitalul "Alexandru Obregia" din Bucureşti.

"Ştiu că fraţii ei i-au trimis nişte haine, pentru că, la spital, nu avea cu ce să se îmbrace. De altfel, rudele au încercat să-i ducă îmbrăcăminte şi atunci când au venit la Bucureşti, a doua zi după incident, însă poliţiştii le-au spus că nu se poate", a mai spus bărbatul.

Femeia, în vârstă de 40 de ani, fost grefier la Curtea de Apel Oradea, a venit în 11 octombrie cu trenul la Bucureşti, împreună cu fetiţa ei de un an şi jumătate. Ajunsă în Capitală, de la Gara de Nord femeia s-a urcat cu copilul într-un taxi, iar când a ajuns pe Podul Grant, a deschis portiera şi a aruncat-o pe fetiţă din maşină.

Copilul a scăpat, ca prin minune, fiind internată cu escoriaţii faciale şi un traumatism cranio-cerebral minor, iar mama a fost reţinută de poliţiştii Serviciului Omoruri, care au internat-o la Spitalul "Alexandru Obregia", în condiţiile în care aceasta avea tulburări de comportament evidente, iar după primele verificări a reieşit că este luată în evidenţă ca suferind de afecţiuni psihice.

În plus, în istoricul său mai figurau două incidente similare, iar cu o zi înainte de a ajunge în Bucureşti, aceasta fusese implicată într-un scandal soldat cu intervenţia unui echipaj de poliţie, la Băile Felix, după ce a dat copilului să bea alcool.

Femeia este sub supraveghere, după ce a avut "un episod psihotic acut", fiind evaluată psihologic şi psihiatric. Ea a confirmat că are antecedente psihiatrice personale din 2010 şi că a întrerupt total tratamentul recomandat, fără aviz medical, întrucât a considerat că s-a făcut bine.

Medicii spun că femeia are un comportament halucinator delirant acut, care necesită supraveghere şi monitorizare permanentă. Femeia a negat că ar fi vrut să-i facă rău fetiţei, însă a spus că se teme că cineva vrea să-i facă rău copilului.

Tatăl fetiţei spunea, după ce a fost audiat la Poliţia Capitalei, că din iulie femeia îl sună şi îi spune că el vrea să ucidă copilul şi că pune oameni să o urmărească şi să o otrăvească pe micuţă.

Bărbatul a povestit că a avut cu Aniţa Bar o relaţie de două luni şi jumătate, după ce acunoscut-o pe internet, şi s-a întâlnit cu aceasta de patru sau cinci ori, timp în care femeia nu i-a spus niciodată numele ei adevărat.

Radu Ovidiu Bugariu cunoştea faptul că în anul 2010 femeia a fost internată de două ori la un spital de boli psihice, însă nu i s-a părut niciodată că ea ar avea probleme.

El a mai povestit că atunci când Aniţa Bar s-a despărţit de el, nu ştia că este însărcinată, iar ulterior i-a spus despre naşterea fetiţei printr-un email, moment în care a mers la starea civilă şi a recunoscut copilul. Bugariu nu a plătit niciodată pensie alimentară, întrucât, spune el, fosta grefieră nu a avut această pretenţie, însă a contribuit cu bani la creşterea micuţei.

Bărbatul susţine că după ce aceasta a terminat concendiul post natal şi s-a întors la serviciu, din motive pe care nu le cunoaşte, în iulie 2012 şi-a înaintat demisia, moment în care "şi-ar fi pierdut minţile".

"A început să mă sune şi să îmi spună că vreau să ucid copilul şi că pun oameni să o urmărească şi să o otrăvească pe cea mică", spunea tatăl fetiţei.

(Material Andrei Dumitrescu, andrei.dumitrescu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici