Restaurantele ar urma să se redeschidă în 9 iulie

  • Restaurantele s-ar putea redeschide în 9 iulie, potrivit surselor MEDIAFAX.
  • O comisie aflată sub patronajul premierului va stabili regulile pentru redeschidere.
  • Specialiştii din industrie spun că 30-40% din aceste business-uri ar putea să rămână închise din cauza crizei.
33161 afișări
Imaginea articolului Restaurantele ar urma să se redeschidă în 9 iulie

Restaurantele se redeschid în data de 9 iulie FOTO Hepta

UPDATE 21:20  În momentul de faţă, sunt deschise doar terasele, care reprezintă doar o treime din piaţa barurilor şi restaurantelor în România.  Proprietarii  aşteaptă cu sufletul la gură redeschiderea, pentru care s-au pregătit deja de mai bine de o lună. Specialiştii din piaţă spun că, în ciuda eforturilor antreprenorilor din HoReCa, în jur de 30-40% din aceste business-uri ar putea să rămână pentru totdeauna cu lacătul pe uşă.
 
În cadrul întâlnirii de joi, dintre premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii HoReCa, s-a stabilit că se va forma o comisie alcătuită din oficiali ai Ministerului Economiei, ai Ministerului Sănătăţii, ANSVSA şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale.
 
Comisia va stabili un set de reguli pentru redeschiderea restaurantelor şi pentru relaxarea măsurilor în ceea ce priveşte terasele.
 
Propunerile vor ajunge la prim-ministrul Orban în acest weekend, urmând ca acesta să le promulge în perioada imediat următoare.
 
HoReCa este estimată la 3 miliarde de euro şi include în jur de 40.000 de societăţi comerciale. Conform unui sondaj realizat de industrie, din totalul cifrei de afaceri se vor pierde 2,4 miliarde euro, iar dintr-un total de aproximativ 400.000 de angajaţi, 320.000 vor fi concediaţi din cauza crizei. 
 
****************

Se redeschid restaurantele curând, De altfel, reprezentanţii Guvernului şi cei ai industriei HORECA s-au întâlnit joi şi au stabilit constituirea unui grup de lucru care va stabili regulile de protecţie sanitară care vor trebui respectate după redeschiderea restaurantelor.

Cel mai probabil, după anunţul oficial în legătură cu deschiderea restaurantelor, va fi transmis şi setul de reguli de respectat.

Deşi mulţi aşteptau de câteva săptămâni redeschiderea restaurantelor, acest lucru a fost amânat. În prezent, se poate merge doar la terasă.Din 1 iunie terasele au fost deschise, cu condiţia respectării unor reguli stricte de către proprietari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici