În perioada 8 – 9 mai 2026, circulația rutieră va fi închisă pe DN 67C Transalpina, pe tronsonul kilometric 16 – 22, între localitățile Novaci și Rânca, anunță Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Măsura a fost luată pentru desfășurarea competiției de automobilism sportiv „Transalpina Challenge” 2026.
Concret, vineri, 8 mai, traficul autovehiculelor va fi închis între orele 08:00 – 13:30 și 14:30 – 19:00. În intervalul orar 13:30 – 14:30, circulația va fi permisă între localitățile Novaci și Rânca.
Sâmbătă, 9 mai, circulația rutieră va fi închisă între orele 08:00 – 12:30 și 13:30 – 19:00. În intervalul orar 12:30 – 13:30, circulația va fi permisă autovehiculelor.
„Măsura este instituită pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului, traficul urmând a fi reluat în intervalele menționate și după finalizarea competiției”, mai precizează Centrul INFOTRAFIC.