Rezultate Bacalaureat 2015 - BACĂU

În Bacău, promovabilitatea la prima sesiune a bacalaureatului din acest an este de 78,75 la sută, judeţul fiind între primele trei din ţară.

3061 afişări
Imaginea articolului Rezultate Bacalaureat 2015 - BACĂU

Rezultate Bacalaureat 2015 - BACĂU

Potrivit datelor oficiale comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău, 78,75 la sută din absolvenţii de liceu din judeţ au fost declaraţi admişi după prima sesiune a bacalaureatului din acest an. Rezultatul este mai bun comparativ cu 2014, atunci când 69,5 la sută din cei care au susţinut examenul de bacalaureat au obţinut media generală cel puţin şase.

"Acest procent foarte bun obţinut anul acesta este rezultatul eforturilor colegilor mei, al elevilor şi, nu în ultimul rând, al părinţilor celor care au susţinut examenul de bacalaureat. Din păcate, există şi două licee cu promovabilitate zero, unul particular (Colegiul «Constantin Brâncoveanu» Bacău - n.r.) şi unul care urmează să se desfiinţeze (Grupul Şcolar Târgu Ocna - n.r.)", a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, inspectorul general al ISJ Bacău, ThTheodora Sotcan

În judeţul Bacău sunt şi trei medii zece, două la Liceul "Dimitrie Cantemir" din Oneşti şi una la Colegiul Naţional "Gheorghe Vrânceanu" din Bacău.

Anul trecut, rata de promovare în judeţul Bacău a fost de 69,5%.

BAC 2015 - Sesiunea august-septembrie

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor

3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale

REZULTATE BACALAUREAT 2015, pe Edu.ro. Notele obţinute de elevii de clasa a XII-a la BAC

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat din 2014

Promovabilitatea în prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 a fost de 59,25% înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi pentru examene, s-au prezentat atunci 151.301, 28.704 fiind din promoţiile anterioare. Din candidaţii prezenţi la teste, 275 au fost eliminaţi din examene, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

După soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea la nivel naţional a crescut cu 1,4%, la 60,65%. Pe filiere, ponderea absolvenţilor care au promovat este următoarea: filiera teoretică - 77,2%, filiera vocaţională - 67,8% şi filiera tehnologică - 38,7%.

Promovabilitatea la bacalureat a fost: în 2004 - 84,59%, în 2005 - 84,68%, în 2006 - 80,48%, în 2007 - 82,08%, în 2008- 78,30%, în 2009 - 81,47%, în 2010 - 69,30%, în 2011 - 45,73%, în 2012 - 44,41%, în 2013 - 56,44%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici