Rezultate PISA 2022. Nicio urmă de progres în ultimii cinci ani: România este pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei şi pe locurile 45-48 din 81 de ţări şi teritorii din lume, cu un punctaj mediu de 428 de puncte

  • România este pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei.
  • La nivel internaţional, OCDE arată că la PISA 2022 au luat parte 690.000 de elevi din 81 de ţări.
628 afișări
Imaginea articolului Rezultate PISA 2022. Nicio urmă de progres în ultimii cinci ani: România este pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei şi pe locurile 45-48 din 81 de ţări şi teritorii din lume, cu un punctaj mediu de 428 de puncte

România a obţinut un punctaj mediu de 428 de puncte la toate cele trei competenţe de bază testate în cadrul testării PISA din anul 2022, evaluarea competenţelor de bază a elevilor de 15 ani, testare organizată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). La testarea precedentă, cea din 2018, România obţinea tot un punctaj mediu de 428 de puncte.

În 2018, elevii de 15 ani din România obţineau 428 de puncte la citire, 430 la matematică şi 428 la ştiinţe, iar la ediţia din anul 2022 au obţinut o medie de 428 de puncte pentru fiecare dintre cele trei evaluări.

Cu aceste rezultate, România ocupă penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei şi pe locurile 45-48 din 81 de ţări şi teritorii din lume.

„Sistemul de educaţie din România este rezilient, dar trebuie să creştem nivelul de alfabetizare funcţională. Avem o proporţie importantă de elevi care nu au competenţele necesare pentru a face faţă cu succes provocărilor societăţii actuale. Performanţele la testarea PISA 2022 ne situează încă sub media OCDE. (...) A doua concluzie este că trebuie să reducem decalajul de performanţă dintre elevii cu statut social, economic şi cultural diferit. La fel ca ediţiile anterioare, rezultatele PISA 2022 ne arată că elevii din familii cu venituri mici şi nivel de educaţie redus obţin performanţe mai scăzute la lectură, ştiinţe şi matematică, a spus Ligia Deca, ministrul educaţiei, în cadrul unei conferinţe de presă.

În România, 51% dintre elevi au atins cel puţin nivelul 2 de competenţă la matematică, procent semnificativ mai scăzut faţă de media OCDE (69%). Elevii încadraţi la acest nivel sunt capabili să interpreteze şi să recunoască, fără instrucţiuni directe, modul în care o situaţie simplă poate fi reprezentată matematic (de exemplu, compararea distanţei totale pe două rute alternative sau conversia preţurilor într-o monedă diferită). Peste 85% dintre elevii din Singapore, Macao (China), Japonia, Hong Kong, Taiwan (China) şi Estonia s-au situat la acest nivel sau la nivelurile superioare.

Aproximativ 4% dintre elevii din România au avut performanţe ridicate ‒ au atins nivelul 5 sau 6 la matematică (media OCDE a fost de 9%). Şase ţări şi economii asiatice au avut cele mai mari ponderi de elevi cu performanţe superioare: Singapore (41%), Taiwan ‒ China (32%), Macao ‒ China (29%), Hong Kong* (27%), Japonia (23%) şi Coreea (23%). Elevii, de la acest nivel, pot  construi modele matematice ale unor situaţii complexe şi pot selecta, compara şi evalua strategii adecvate de rezolvare a problemelor. Doar în 16 din 81 de ţări şi economii participante la PISA 2022, procentul elevilor care au atins nivelul 5 sau 6 de competenţă a depăşit pragul de 10%.

Aproximativ 58% dintre elevii din România au atins cel puţin nivelul 2 la lectură (media OCDE a fost de 74%). Aceşti elevi pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime moderată, pot găsi informaţii bazate pe criterii explicite, uneori complexe, şi pot reflecta asupra scopului şi formei textelor atunci când li se cere în mod explicit să facă acest lucru. Ponderea elevilor de 15 ani care au atins cel puţin nivelul minim de competenţă la lectură (nivelul 2) a variat de la 89% în Singapore, la 8% în Cambodgia.

Aproximativ 56% dintre elevii din România au atins cel puţin nivelul 2 la ştiinţe (media OCDE a fost de 76%). Aceşti elevi pot recunoaşte explicaţia corectă privind fenomenele ştiinţifice familiare şi pot folosi astfel de cunoştinţe pentru a-şi da seama, în cazuri simple, pornind de la datele furnizate, dacă o concluzie este validă.

În România, 1% dintre elevi au performanţe superioare la ştiinţe ‒ nivelul 5 sau 6 de competenţă (media OCDE a fost de 7%). Aceşti elevi pot aplica într-o varietate de situaţii (inclusiv în cele nefamiliare), în mod creativ şi autonom, cunoştinţele ştiinţifice acumulate.

În România, 2% dintre elevi au obţinut la lectură rezultate de nivel 5 sau 6 (media OCDE a fost de 7%). Aceşti elevi pot înţelege texte lungi, pot aborda concepte abstracte şi pot diferenţia faptele de opinii, folosindu-se de indicii implicite referitoare la conţinutul sau sursa informaţiei.

Este a şasea rundă de evaluare PISA la care participă România. Testările s-au desfăşurat în perioada 11 aprilie – 30 mai 2022 şi a avut un eşantion de aproximativ 7.400 de elevi cu vârsta de aproximativ 15 ani, născuţi în 2006, din toate judeţele ţării. Pentru prima dată în România, evaluarea s-a desfăşurat computerizat. Elevii au putut susţine evaluarea în limba română sau maghiară, în funcţie de limba de studiu.

La nivel internaţional, OCDE arată că la PISA 2022 au luat parte 690.000 de elevi din 81 de ţări. Eşantionul este declarat reprezentativ pentru 29 de milioane de elevi de 15 ani din întreaga lume.

În testările PISA, elevii au la dispoziţie o oră pentru a răspunde întrebărilor la matematică şi o altă oră pentru cele la citire, ştiinţe şi gândire creativă. În plus, ei răspuns la un chestionar referitor la atitudinile lor la şcoală, viaţa familială şi alte teme, pentru care au avut la dispoziţie 35 de minute.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici