RO Wallet, portofelul digital al României, se lansează din 2027. Ce documente vor putea fi păstrate pe telefon
Lansarea pentru public va avea loc etapizat, primii care se vor putea înrola de la distanță fiind titularii cărții electronice de identitate.
MAI a prezentat marți stadiul proiectului și rezultatele unui sondaj național realizat în perioada 13 – 27 septembrie 2026, la care au fost înregistrate 3.065 de răspunsuri complete.
Potrivit instituției, 85% dintre participanți au declarat că vor folosi cu siguranță aplicația, iar alți 10% că probabil o vor utiliza. Doar 3% au indicat că preferă în continuare documentele pe hârtie.
Buletinul, permisul și cardul de sănătate, cele mai dorite documente
Cartea de identitate se află pe primul loc între documentele pe care participanții la sondaj vor să le aibă disponibile în RO Wallet, fiind indicată de 96% dintre respondenți.
Urmează permisul de conducere, cu 94%, și cardul de sănătate, cu 92%.
Aplicația ar urma să fie utilizată în numeroase situații în care cetățenii trebuie să își demonstreze identitatea sau să prezinte diferite documente. Dintre persoanele chestionate, 89% au indicat controlul în trafic, 84% interacțiunea cu ghișeele instituțiilor publice, 79% vizitele la medic sau farmacie, iar 78% operațiunile efectuate la bancă.
Utilizarea în afara țării se află, de asemenea, printre principalele așteptări ale viitorilor utilizatori: 92% dintre respondenți au declarat că ar folosi RO Wallet în călătorii și la frontieră.
Lansarea începe în ianuarie 2027
Prima etapă destinată publicului este programată pentru ianuarie 2027. Titularii cărților electronice de identitate (CEI) se vor putea înrola de la distanță prin citirea cipului documentului cu ajutorul tehnologiei NFC și folosirea PIN-ului cardului.
Persoanele care dețin cărți de identitate clasice vor trebui să aștepte până în trimestrul al treilea al anului 2027. Pentru acestea, înrolarea va presupune verificarea identității în prezență.
Înaintea lansării pentru populație, la 31 octombrie, MAI va pune la dispoziția partenerilor care vor integra RO Wallet mediul de testare și aplicația mobilă de test.
Echipa proiectului lucrează în prezent la emiterea și verificarea datelor de identificare, la interfața aplicației, sistemul central și versiunile pentru Android și iOS.
Utilizatorii vor putea controla ce date transmit
Protecția datelor reprezintă una dintre principalele preocupări exprimate în sondaj. 84% dintre respondenți vor posibilitatea de a verifica un istoric care să arate cine le-a verificat datele și când, 80% vor deblocarea aplicației prin amprentă sau PIN, iar 77% vor să poată decide exact ce informații transmit și cui.
„Rezultatele sondajului confirmă că cetățenii își doresc o platformă sigură pentru gestionarea documentelor lor. Aceștia vor să poată folosi aplicația atât în România, cât și în spațiul Uniunii Europene. Construim RO Wallet pornind de la un principiu esențial: fiecare cetățean decide ce date transmite, cui le transmite și în ce scop”, a declarat chestorul de poliție Răzvan – Iulian Jiga, director al DGCTI – MAI.
Potrivit acestuia, utilizarea portofelului digital va rămâne privată, astfel încât alte persoane să nu poată vedea dacă cineva folosește aplicația, unde o utilizează sau în ce scop.
Identitate digitală pentru România și Uniunea Europeană
RO Wallet reprezintă portofelul european de identitate digitală al României și este dezvoltat de MAI în baza Regulamentului european eIDAS 2.
Aplicația este concepută pentru păstrarea pe telefon a documentelor oficiale și pentru dovedirea identității atât online, cât și offline, în România și în Uniunea Europeană. Sistemul va permite și utilizarea semnăturii electronice.
Proiectul urmează să fie prezentat și la EUDI Wallet Launchpad 2026, eveniment organizat de Comisia Europeană la Bruxelles în perioada 29 – 30 octombrie.