România înregistrează cel mai mare decalaj de vârstă între femeile şi bărbaţii care se mută de la părinţi

  • România înregistrează cel mai mare decalaj de vârstă între femeile şi bărbaţii care se mută de acasă, în Europa.
  • Tinerii bărbaţi pleacă la 29,9 ani, iar femeile la 25,4 ani.
3413 afișări
Imaginea articolului România înregistrează cel mai mare decalaj de vârstă între femeile şi bărbaţii care se mută de la părinţi

În 2022, tinerii din UE au plecat din locuinţa părinţilor în medie la vârsta de 26,4 ani, conform Eurostat.

Cele mai mari vârste medii, de 30 de ani sau mai mult, au fost înregistrate în Croaţia (33,4 ani), Slovacia (30,8), Grecia (30,7), Bulgaria şi Spania (ambele 30,3), Malta (30,1) şi Italia (30,0).

În schimb, cele mai mici vârste medii, toate sub 23 de ani, au fost înregistrate în Finlanda (21,3 ani), Suedia (21,4), Danemarca (21,7) şi Estonia (22,7).

În decurs de 10 ani, vârsta medie a tinerilor care părăsesc locuinţa părintească a crescut în 14 ţări din UE, mai ales în Croaţia (+1,8 ani), Grecia (+1,7) şi Spania (+1,6).

În 2012, cea mai scăzută medie din UE era în Suedia, unde tinerii îşi părăseau locuinţa părintească la 19,9 ani, însă, în 10 ani, această medie a crescut cu 1,5 ani.

La nivelul UE, între 2012 şi 2022, vârsta medie a variat uşor, cea mai mică fiind de 26,2 ani (2019), iar cea mai mare de 26,5 ani (2012, 2014, 2020 şi 2021).

În UE, în medie, bărbaţii părăsesc casa părintească mai târziu decât femeile: bărbaţii la vârsta de 27,3 ani şi femeile la 25,4 ani în 2022. Această diferenţă a fost observată în toate ţările, adică femeile tinere au plecat de acasă mai devreme decât bărbaţii tineri.

Bărbaţii au părăsit casa părinţilor, în medie, după vârsta de 30 de ani în 9 ţări din UE (Croaţia, Bulgaria, Grecia, Slovacia, Spania, Italia, Malta, Slovenia şi Portugalia), în timp ce acest lucru este valabil pentru femei într-o singură ţară: Croaţia.

Cel mai mare decalaj a fost constatat în România, unde tinerii bărbaţi au plecat la 29,9 ani, iar femeile la 25,4 ani (diferenţă de gen de 4,5 ani).

România este urmată de Bulgaria (diferenţă de 4,1 ani), unde bărbaţii au plecat la 32,3 ani, iar femeile la 28,2 ani. În schimb, Luxemburg (decalaj de 0,5 ani), Suedia (0,6), Danemarca şi Malta (ambele 0,7) au înregistrat cele mai mici decalaje între tinerii de sex masculin şi feminin care părăsesc casa părintească.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici