Rusia îi ameninţă cu închisoarea pe cei care îl vor comemora pe Navalnîi

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului le reaminteşte admiratorilor lui Navalnîi că vor fi reţinuţi, dacă ies la proteste.

229 afișări
Imaginea articolului Rusia îi ameninţă cu închisoarea pe cei care îl vor comemora pe Navalnîi

Rusia îi ameninţă cu închisoarea pe cei care îl vor comemora pe Navalnîi

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a calificat apelurile susţinătorilor lui Alexei Navalnîi pentru acţiuni de protest drept „provocatoare”, susţinând că sunt „îndemnuri de a încălca legile” şi a ameninţat cu „consecinţele legale” pentru „cei care reacţionează cumva la aceste apeluri”, informează agenţia Interfax.

„Nu ştiu nimic despre asta, nu am nicio informaţie”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Kremlinului la o întrebare despre un schimb de condamnaţi care, potrivit unui asociat al lui Alexei Navalnîi, se afla în etapa finală, iar Navalnîi era parte a acestei înţelegeri, una intermediată de omul de afaceri Roman Abramovici.

Orlov, trimis după gratii

În acest timp, condamnările continuă în ritm accelerat în regimul Putin. Un tribunal din Moscova l-a condamnat pe Oleg Orlov (70 de ani), disidentul rus şi copreşedintele grupării pentru drepturile omului Memorial, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, la doi ani şi jumătate de închisoare.

Orlov a fost condamnat pentru discreditarea armatei ruse pentru poziţiile sale împotriva războiului din Ucraina, iar acuzarea a cerut o pedeapsă de doi ani şi 11 luni pentru el.

Procuratura a susţinut că Orlov a publicat un articol critic, dictat de „ostilitatea faţă de valorile spirituale, morale şi patriotice tradiţionale ruseşti” şi de ura faţă de armata rusă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici